Parlamentul din estul Libiei îndeamnă Egiptul să intervină pe teritoriul libian cu scopul de a contracara susţinerea militară a Guvernului de unitate naţională (GNA), recunoscut de comunitatea internaţionlă şi cu sediul la Tripoli, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Camera Reprezentanţilor, cu sediul la Tobruk, apreciază într-un comunicat că susţinerea Egiptului este necesară în vederea respingerii unei ”invazii şi ocupaţii” turce.

Libia este împrţită în două, de şase ani - GNA în vest, iar în est forţe adunate în jurul mareşalului Khalifa Haftar, care deţin controlul asupra câmpurilor petrolifere libiene.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a ameninţat cu o intervenţie armată în Libia, în cazul în care GNA şi aliatul său turc atacă din nou oraţul de coastă Sirt, considerat poarta de intrare către principalele terminale petroliere din Libia.

Controlul asupra resurselor petroliere libiene a devit una dintre principalele mize ale unui război civil, după ce forţele lui Haftar, Armata naţională libiană (ANL) a închis, la începutul anului, zăcămintele de petrol şi porturile.

Un prim semn al unei reluări a exporturilor legale de petrol libian de la impunerea acestei blocade a fost observat vineri, când un petrolier - Kriti Bastion - a fost autorizat să acosteze în portul Es Sider pentru a încărca petrol şi a pleca pe mare a doua zi.

Haftar a sugerat sâmbătă că deblocarea exportului urmează să continue.

Această decizie a fost condamnată de Compania Naţională libiană Petrolieră (NOC), care a acuzat duminic Emiratele Arabe Unite (EAU) că i-au ordonat lui haftar să deblocheze exportul de petrol.

În virtutea unor acorduri internaţionale, numai National Oil Corp (NOC) poate produce şi exporta petrol, iar veniturle se varsă la Banca centrală libiană.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.