Parlamentul European (PE) a condamnat joi intervenţia Turciei în nord-estul Siriei şi a îndemnat Ankara să-şi retragă toate forţele armate de pe teritoriul sirian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În această rezoluţie - adoptată în unanimitate prin ridicarea mâinii -, PE apreciază că intervenţia militară turcă ”reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale şi compromite stabilitatea şi securitatea regiunii în ansamblul său”.

Eurodeputaţii resping înfiinţarea unei ”pretinse zone de securitate” şi îşi exprimă solidaritatea cu poporul kurd. Ei îşi exprimă de asemenea temerile cu privire la o reapariţie a Daesh, acronomul grupării Statul Islamic (SI).

Ei cer statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să impună ”o serie de sancţiuni ţintite şi interdicţii de vize” unor funcţionariturci de rang înalt ”vinovaţi de atingeri aduse drepturlor omului comise în cadrul intervenţiei militare în curs” şi celor ”care se fac vinovaţi de reprimarea drepturilor fundamentale în Turcia”.

”Deputaţii consideră inacceptabil faptul că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut din refugiaţi o armă şi i-a folosit pentru a şantaja UE”, rezumă PE într-un comunicat.

Ei doresc ca statele membre să ia în calcul ”suspendarea preferinţelor comerciale în acordul cu privire la produse agricole şi, în ultim recurs, suspendarea uniunii vamale” între UE şi Turcia.

Într-o dezbatere, miercuri, numeroşi eurodeputaţi au arătat cu degetul neputinţa UE.

”Până în prezent, răspunsul UE nu a fost suficient de puternic”, a apreciat alesul olandez Malik Azmani (Renew Europe), care a îndemnat ca UE ”să fie pregătită de acţiuni mai ferme cu privire la armament, în domeniul economic şi sancţiuni ţintite”.

”Noi rămânem incapabili să reacţionăm”, a lansat francezul François-Xavier Bellamy (PPE). Această ”tăcere” este cauzată, apreciază el, de lipsa unei ”autonomii strategice în domeniul Apărării” de faptul că UE ”a construit o piaţă în loc să-şi împărtăşească principiile civilizaţiei noastre comune”, dar şi ”şantajului migraţiei” operat de către Recep Tayyip Erdogan.

Dezbaterea a condus la un incident, cauzat de un eurodeputat din Liga (extremă dreapta) din Italia, din cadrul grupului ID, Angelo Ciocca.

Cu scopul de a denunţa ceea ce el consideră presiuni ale Ankarei asupra eurodeputaţilor, Angelo Ciocca a aruncat în mijlocul hemiciclului o cutie cu ciocolată, oferită de către ”autorităţile turce” într-o şedinţă plenară precedentă, ”cu scopul de a cere PE să exercite presiuni în vederea unei reluări a negocierilor de aderare”.

Acest ”comportament turbulent”, în opinia preşedintelui PE David Sassoli, a fost sancţionat cu pierderea indemnizaţiei zilnice pe o perioadă de zece zile. Angelo Ciocca poate face apel împotriva acestei decizii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.