Guvernul minoritar condus de Andrej Babis nu a obţinut, marţi, votul de încredere în Parlamentul ceh, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Omul de afaceri de 63 de ani, Andrej Babis a fost numit premier la începutul lunii decembrie, după victoria partidului său ANO, dar nu a reuşit să formeze o coaliţie pentru o majoritate în Parlament.

Guvernul lui Babis va demisiona, dar va continua să administreze chestiunile curente până când Babis va reuşi să ajungă la un acord cu alte formaţiuni pentru un nou Executiv.

Mişcarea populistă ANO, a miliardarului Andrej Babis, considerat “un Trump ceh”, a câştigat alegerile parlamentare din Cehia, în octombrie 2017, votanţii preferându-l pe omul de afaceri care a promis să lupte împotriva corupţiei în politică, în defavoarea partidelor tradiţionale.

ANO este primul partid care câştigă alegerile după dominaţia de un sfert de secol a două formaţiuni de centru-dreapta şi centru-stânga, ceea ce arată o schimbare de viziune în Europa, unde criza refugiaţilor a contribuit la creşterea puterii grupurilor care protestează.

Andrej Babis, comparat cu Donald Trump deoarece are experienţă de om de afaceri şi opinii asemănătoare cu cele ale preşedintelui american, şi-a menţinut popularitatea deşi este acuzat că a primit ilegal o subvenţie de două milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru afacerile sale în alimentaţie, agricultură şi în domeniul chimic, estmate la patru miliarde de dolari, înainte de a se implica în politică.

Babis a negat această acuzaţie şi s-a apărat constant în faţa rivalilor politici care au pus sub semnul întrebării practicile sale în afaceri şi l-au acuzat de conflicte de interese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.