Parlamentarii britanici au susţinut într-un controversat raport privind situaţia libiană că intervenţia militară din Libia, care a fost ordonată în urmă cu cinci ani de către fostul premier David Camero s-a bazat pe informaţii lipsite de exactitate furnizate de către serviciile secrete şi a contribuit masiv la colapsul economic şi politic al statului nord-african, transmite France24.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marea Britanie şi Franţa au condus în urmă cu cinci ani eforturile internaţionale, care au dus la înlăturarea de la putere a liderului libian Muammar al-Gaddafi. În acest sens, forţele militare britanice şi franceze au organizat nenumărate raiduri aeriene împotriva poziţiilor armatei lui Gaddafi, care au permis rebelilor libieni să răstoarne regimul fostului dictator.

Însă, Libia a fost cuprinsă în ultimii cinci ani de o situaţie haotică, care a permis jihadiştilor Statului Islamic să cucerească teritorii importante, în vreme ce traficanţii de migranţi au trimis sute de mii de oameni pe apele Mării Mediterane, iar grupările de rebeli au continuat lupta împotriva structurilor militare lăsate în urmă de dictatură. 

Raportul parlamentar susţine că premierul David Cameron a avut un rol decisiv în ceea ce priveşte intervenţia militară şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru rolul jucat de Marea Britanie în criza din Libia.

”Acţiunile Marii Britanii în Libia au fost parte a unei intervenţii prost plănuite, iar consecinţele pot fi văzute şi în ziua de astăzi. Politicile britanice privind perioada anterioară şi ulterioară intervenţiei militare din martie 2011 au fost bazate pe presupuneri eronate şi pe o înţelegere incompletă a ţării şi a situaţiei”, se arată în raportul parlamentarilor britanici.

De asemenea, raportul susţine că fostul premier David Cameron este în mod final vinovat pentru situaţia haotică din Libia.

Parlamentarii britanici îl învinuiesc şi pe fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy pentru grăbirea intervenţiei militare şi folosirea unor informaţii inexacte privind pericolul imiment reprezentat de dictatura lui Muammar al-Gaddafi asupra civililor.

În acest sens, raportul atrage atenţia asupra discuţiei purtate de un consilier al secretarului de stat american Hillary Clinton cu un oficial de rang înalt al serviciilor secrete franceze, care susţine că preşedintele Sarkozy şi-a urmărit propriul interes atunci când a ordonat participarea trupelor fracneze la intervenţia militară libiană şi voia să primească o parte mai mare din producţia de petrol a statului nord-african.

De asemenea, francezii ar fi urmărit să-şi demostreze poziţia militară în lume prin intervenţia libiană.

David Cameron şi Nicolas Sarkozy au pozat alături de liderul Consiliului National Libian de Tranziţie (NTC), Mustafa Abdul-Jalil, pentru a sărbători succesul intervenţiei militare la 15 septembrie 2011 în Benghazi.

Anterior, Barack Obama a explicat că liderii europeni nu mai prezintă niciun interes pentru situaţia libiană după intervenţia militară. Ulterior, administraţia prezidenţială americană şi-a retras comentariile, care nu ar fi ”dorit să fie critice” la adresa prim-ministrului britanic.

Deşi Cameron s-a retras de la conducerea executivului britanic după referendumul privind ieşirea Marii Britanii din UE, conducerea acestuia nu a reuşit să identifice din rapoartele serviciilor secrete faptul că ameninţarea la adresa civililor era exagerată în mod intenţionat, iar grupările de rebeli prezentau un element islamist important,

De asemenea, un alt eşec al executivului britanic a fost reprezentat de lipsa unui răspuns după intervenţia militară.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.