Franţa a fost informată despre arestarea în Iran a lui Fariba Adelkhah, o cetăţeană franco-iraniană, şi a cerut Teheranului explicaţii şi un acces consular, anunţă luni, într-un comunicat, Quai d'Orsay, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Autorităţile franceze au efectuat, în acest context, demersuri pe lângă autorităţile iraniene în vederea obţinerii din partea lor a unor informaţii cu privire la situaţia şi condiţiile arestării lui Fariba Adelkhah şi au cerut un acces consular, aşa cum se prevede în asemenea circumstanţe, în prelabil eliberării sale rapide”, precizează Ministerul fancez de Externe în comunicat.

”Niciun răspuns satisfăcător nu a fost dat acestor solicitări până în prezent”, subliniază diplomaţia franceză.

”Franţa îndeamnă autorităţile iraniene să facă lumină deplină asupra situaţiei lui Fariba Adelkhah şi şi-a reitarat solicitările, mai ales cea cu privire la autorizarea fără întârziere a unui aces consular”, se arată în text.

Fariba Adelkhah, în vârstă de 60 de ani, este directoare de cercetare la Sciences Po şi o specialistă în Iran, unde se afla în cadrul activităţii sale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.