Parchetul Naţional francez Antiterorist (PNAT) a anunţat vineri că a cerut un proces cu juri împotriva a 20 de persoane în ancheta complexă cu privire la sângeroasele atentate de la 13 noiembrie 2015 la Paris şi Saint-Denis, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest dosar, 14 suspecţi se află pe mâna justiţiei franceze sau belgiene, dintre care 11 sunt în detenţie provizorie, iar trei sub control judiciar, precizează PNAT.

Alţi şase sunt vizaţi de mandate de arestare.

În rechizitoriul său, PNAT cere ca Salah Abdeslam, singurul membru în viaţă al comandourilor care au comis atentatele, deţinut în Franţa de peste trei ani şi jumătate, să fie judecat de ”crime, tentative de crimă şi sechestrare, în bandă organizată şi în relaţie cu o întreprindere teroristă”.

Ministerul Public francez a cerut de asemenea inculpatrea, de complicitate la aceste infracţiuni, a mai multor presupuşi membri ai celulei jihadiste franco-belgiene aflate la orginea atentatelor de la 22 martie 2016 la Bruxelles, şi anume Sofien Ayari, Osama Krayem, Mohamed Abrini şi Mohamed Bakkali.

PNAT vrea totodată să fie judecat - cu privire la ”conducerea unei organizaţii teroriste” - emirul grupării Statul Islamic (SI) Oussama Atar, un belgian suspectat că a planificat atentate din Siria.

Acest veteran al jihadului - identificat cu numele de război ”Abu Ahmed”, nu a fost arestat niciodată. El este considerat mort de către serviciile de spionaj.

După patru ani de investigaţii internaţionale, acest rechizitoriu de 562 de pagini a fost semnat, la 21 noiembrie, şi trimis joi unui număr de peste 1.740 de părţi civile, precizează PNAT.

O hotărâre finală cu privire la conturul acestui proces fără precedent, prevăzut în 2021, la Paris, urmează să fie luată de către judecători de instrucţie antiterorişti însărcinaţi cu ancheta privind aceste atacuri, cele mai sângeroase din valul de atentate jihadiste care a îndoliat Franţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.