Papa Francisc şi-a întrerupt miercuri audienţa săptămânală cu credincioşii pentru a răspunde la un apel telefonic, lăsându-i pe oamenii din Piaţa Sfântul Petru să aştepte mai mult de un minut, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un consilier i-a înmânat suveranului pontif un telefon mobil făcându-i totodată semn unui bărbat care trebuia să facă o lectură de pe un podium să aştepte.

În timpul întreruperii audienţei, singurul sunet care se auzea din transmisiunea Vaticanului de la eveniment era cel al pescăruşilor care zburau deasupra, în timp ce camerele de luat vederi treceau de la papă la mulţime, notează Reuters.

Biroul de presă al Vaticanului, care, în mod normal, nu comentează conversaţiile private ale Papei Francisc, nu a răspuns la întrebările legate de această convorbire.

Deşi papa, în vârstă de 86 de ani, a criticat în trecut telefoanele mobile şi i-a avertizat pe catolici să nu devină dependenţi de dispozitivele lor, incidente similare s-au mai întâmplat înainte. În 2021, în cel puţin două ocazii, Papa Francisc s-a scuzat pentru a răspunde la un apel telefonic la finalul unei audienţe generale, când membrii clerului se aliniază pentru a-l saluta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.