Papa Leon cere încetarea luptelor în Ucraina şi reluarea dialogului

Papa Leon cere încetarea luptelor în Ucraina şi reluarea dialogului

Papa Leon a condamnat duminică intensificarea războiului din Ucraina şi a făcut apel la încetarea violenţelor, cerând ”ca armele să tacă şi să fie urmată calea dialogului”, transmite Reuters.

Suveranul pontif a lansat apelul după o slujbă celebrată în aer liber în apropierea capitalei Angolei, Luanda, la care au participat aproximativ 100.000 de persoane.

”Să tacă armele şi să fie urmată calea dialogului”, a spus papa, referindu-se la conflictul care continuă să provoace distrugeri şi victime în Ucraina.

Papa Leon, primul papă american din istorie, a salutat totodată armistiţiul dintre Israel şi Liban, menit să pună capăt confruntărilor dintre armata israeliană şi gruparea Hezbollah susţinută de Iran.

El a descris încetarea focului drept ”un motiv de speranţă” într-o regiune marcată de tensiuni şi conflicte.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră