Papa Leon al XIV-lea ar urma să locuiască în Palatul Apostolic din Vatican, spre deosebire de predecesorul său, Papa Francisc, care a preferat un hotel din Vatican, potrivit mai multor oficiali, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Apartamentele papale ocupă ultimul etaj al palatului, o clădire din secolul al XVI-lea care are vedere spre Piaţa Sfântul Petru. Acestea cuprind aproximativ 10 camere, inclusiv un dormitor, o bibliotecă privată şi un birou, o sufragerie, o bucătărie şi o capelă.

Lucrările de renovare a palatului sunt în curs de desfăşurare, iar Leon se va muta la scurt timp după liturghia de întronizare ca papă, duminică, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al Vaticanului, care a dorit să rămână anonim.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Un alt oficial a declarat că Vaticanul consideră că va fi mai uşor să asigure securitatea noului papă în palat decât în hotelul în care locuia Francisc.

Leon, fostul cardinal Robert Prevost, este primul papă din Statele Unite şi a fost ales pontif la 8 mai, în urma unui scurt conclav al cardinalilor.

Papa locuieşte în prezent într-un apartament pe care îl folosea anterior în clădirea care găzduieşte biroul doctrinar al Vaticanului, lângă Bazilica Sfântul Petru.

Papa Francisc a murit la 21 aprilie, după ce a condus Biserica timp de 12 ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.