Papa Francisc, în primul mesaj al noului an, s-a arătat nemulţumit de lipsa de unitate în lume şi a avertizat împotriva unei vânători lipsită de suflet de care beneficiază doar o minoritate, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Câtă dezbinare şi solitudine există în jurul nostru. Lumea este complet conectată, dar pare din ce în ce mai dezbinată”, a afirmat Papa la slujba sa tradiţională de Anul Nou la bazilica Sf. Petru.
 
El a adus un omagiu maternităţii, declarând că o lume care priveşte spre viitor uitând de „privirea unei mame” este obtuză.
 
„Ar putea creşte profiturile, dar nu va vedea pe alţii ca fiind copii. Va aduce bani, dar nu pentru toată lumea. Vom locui cu toţii în aceeaşi casă, dar nu ca fraţi şi surori”, a precizat el.
 
Slujba de început de an vine după un an 2018 turbulent pentru papă, a cărui Biserică a fost marcată de un val de scandaluri sexuale în jurul lumii.
 
Papa Francisc nu a făcut nicio referire la aceste incidente, însă a făcut apel la creştini să rămână uniţi: „Unitatea contează mai mult decât diversitatea”.
 
El a avertizat şi că Biserica riscă să devină „un muzeu frumos al trecutului” dacă oamenii îşi pierd credinţa.
 
Vaticanul a anunţat luni, fără să ofere explicaţii în acest sens, demisia purtătorului său de cuvânt, americanul Greg Burke, şi a adjunctei sale, spaniola Paloma Garcia Ovejero, şi numirea unui purtător de cuvânt interimar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.