Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a petrecut o a doua noapte liniştită la Spitalul Gemelli, la Roma, unde se află în convalescenţă, pe o perioadă de mai multe zile, după o operaţie la abdomen, anunţă vineri Vaticanul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iezuitul argentinian a fost operat miercuri - sub anestezie generală - timp de trei ore, în vederea unei resorbţii a unor ”aderenţe” dureroase ale peretelui abdominal - o consecinţă a operaţiei de colon la care a fost supus în iulie 2021.

”Noaptea trecută a trecut şi ea cu bine”, anunţă vineri dimineaţa, într-un scurt comunicat, biroul de presă al Sfântului Scaun, care precizează că urmează s revină cu informaţii.

Papa urmează o dietă de hidratare şi înregistrează progrese treptat, a anunţat joi Vaticanul.

”Starea generală a sănătţii sale este bună. El este vioi şi respiă spontan”, potrivit echipei medicale.

Papa Francisc urmează să petreacă mai multe zile la etajul zece al acestei clădiri, cunoscută sub numele de ”spitalul papilor”.

Ioan Paul al II-lea a fost internat în mai multe rânduri în acelaşi salon.

Audienţele lui Francisc au fost anulate până la 18 iunie.

Jorge Bergolio, operat la vârsta de 21 de ani şi afectat de probleme la coapse şi genunchi, este nevoit să-şi ”uşureze” programul cu regularitate, din cauza unor probleme de sănătate.

La sfârşitul lui martie, el a fost internat la Spitalul Gemelli din cauza unei infecţii respiratorii, în urma căruia a fost tratat cu antibiotice timp de trei zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.