Papa Francisc a făcut un apel la mediere internaţională pentru detensionarea relaţiilor dintre SUA şi Coreea de Nord, avertizând că această criză riscă să se transforme într-un război devastator, care va distruge "o bună parte din omenire", transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suveranul pontif a sugerat că Norvegia este "deja dispusă să ajute" în soluţionarea crizei produse de programul nuclear al Phenianului.

"Sunt atâţia mediatori care îşi oferă sprijinul, cum ar fi Norvegia, de exemplu", a spus Papa Francisc reporterilor care îl însoţeau în avion la întoarcerea din vizita în Egipt.

Papa a precizat că situaţia devine "prea fierbinte" şi că o opţiune este "calea negocierilor, a soluţiei diplomatice".

Comentariile sale au fost făcute după ce Coreea de Nord a testat o nouă rachetă balistică, test despre care SUA şi Coreea de Nord spun că a fost un eşec, racheta explodând la scurt timp de la lansare.

În 2003 au început negocieri menite să soluţioneze îngrijorările provocate de programul nuclear nord-coreean, fiind implicate cele două state coreeene, SUA, China, Japonia şi Rusia, însă Phenianul s-a retras de la discuţii în 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.