Curentul electric pe teritoriul Republicii Moldova a fost întrerupt în majoritatea localităţilor din ţară, inclusiv la Chişinău, miercuri, în jurul orei 14:30, ca urmare a noului val de atacuri ruseşti cu rachete în desfăşurare în Ucraina, relatează agora.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vicepremierul Andrei Spînu a transmis că este vorba despre „o repetare a situaţiei din 15 noiembrie”, când Ucraina a fost vizată de cel mai agresiv atac cu rachete de la începutul invaziei ruse, iar asta a avut repercusiuni asupra sistemului energetic al Republicii Moldova.

„Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, avem întreruperi masive de energie electrică în toată ţara. Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică. Voi reveni cu informaţii suplimentare în cel mai scurt timp”, a declarat miercuri Andrei Spînu.

La 15 noiembrie, una din liniile electrice principale ale Republicii Moldova, Isaccea-Vulcăneşti, s-a deconectat în mod automat în urma bombardamentelor ruseşti şi mai multe regiuni ale ţării au rămas fără curent electric. 

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, convocat la MAE de la Chişinău pentru explicaţii despre pana masivă de curent cauzată de bombardamentele din Ucraina
CITEȘTE ȘI Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, convocat la MAE de la Chişinău pentru explicaţii despre pana masivă de curent cauzată de bombardamentele din Ucraina

 

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.