Autorităţile spaniole s-au pregătit pentru până la două milioane de persoane, care sunt aşteptate să participe sâmbătă după-amiază la cel mai mare marş din lume pentru drepturile comunităţii LGBT, care va avea loc la Madrid, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De la ora locală 17.00 (18.00 ora României), un număr de 52 de care alegorice cu petrecăreţi sunt aşteptate să treacă prin zona centrală ca metropolei spaniole, pentru a sărbători diversitatea sexuală. Însă, autorităţile spaniole au pregătit măsuri de securitate suplimentare la Madrid.

Organizatorii se aşteaptă ca până la două milioane de oameni să participe la Marşul Pride din Madrid, care a devenit un oraş recunoscut globat pentru deschiderea faţă de comunitatea LGBT.

Prin comparaţie, între 800.000 şi 1,2 milioane de oameni au luat parte anul trecut la marşul Gay Pride din Madrid.

Dar dincolo de fiesta şi strălucirea unui eveniment acuzat că a devenit prea comercial, organizatorii susţin că marşul rămâne o ”demonstraţie politică” în Spania.

Preşedintele Federaţiei LGBT din Spania, Jesus Generelo, a anunţat că două bannere uriaşe vor fi plimbate pe străzile din Madrid.

”Unul dintre ele va fi pentru drepturile LGBTI... din întreaga lume. Al doilea va transmite un mesaj pentru cei care-i consideră bolnavi pe oamenii transexuali”, a explicat Generelo.

La patru decenii după ce comunitatea gay a început să mărşăluiască pentru drepturi la Barcelona, ţara a devenit un exemplu pentru toleranţa şi acceptarea LGBT.

Însă, în timpul dictaturii de aproape patru decenii a generalului Franco - a cărui regim a primit binecuvântarea Bisericii Catolice din Spania - actele homosexuale erau considerate ilegale şi mii de homosexuali au ajuns în centre de reabilitare sau chiar în spatele gratiilor.

Spania a lăsat în spate conservatorismul generalului Franco şi a îmbrăţişat în anii '70 o serie de reforme liberale şi libertăţi sociale, iar regizorul Pedro Almodovar este creditat pentru că a introdus primele personaje gay şi transexuale în filmele sale, precum Legea dorinţei (1987).

În 2005, spaniolii au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex, după Olanda şi Belgia.

Mii de poliţişti, pompieri şi alţi agenţi de securitate au fost mobilizaţi pentru eveniment, iar autorităţile au stabilit două rute de evacuare de-a lungul traseului Gay Pride.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.