Avocaţi palestinieni au atacat în justiţie Guvernul britanic - la peste 100 de ani de la Declaraţia Balfour -, pe care-l consideră vinovat de faptul că acest text care a deschis calea înfiinţării statului israelian, din care decurge ”suferinţa palestinienilor”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Semnată în 1917 de către şeful diplomaţiei britanice de atunci Arthur Balfour, această Declaraţie anunţa că Londra susţinea ”înfiinţarea în Palestina a unui cămin naţional pentru poporul evreu”.

Această iniţiativă a Londrei, care conducea atunci în Palestina mandatară, a fost o etapă importantă în procesul care avea să conducă, în 1948, la înfiinţarea statului Israel, dar şi la deplasarea unui număr de aproximativ 750.000 de plaestinieni şi la decenii de conflict.

Reclamanţii - al căror  demers este înainte de orice simbolic - consideră că Guvernul britanic se face vinovat de o declaraţie ”sinistră” şi cer despăgubiri pentru palestinienii lezaţi - fără să stabilească o sumă.

”Mandatul britanic este rădăcina suferinţei poporului palestinian şi a deschis calea încălcării drepturilorlor şi jafului pământului lor”, a denunţat într-o conferinţă de presa, la Ramallah, preşedintele Adunării Naţionale a Muncitorilor Independenţi Munib al-Masri.

Plângerea a fost depusă joi la Tribunalul din Nablus, în nordul Cisirdaniei ocupate, în numele Fundaţiei pentru urmărirea drepturlor palestinienilor, al Sindicatului Jurnaliştilor Palesirnieni şi Adunării Naţionale a Muncitorilor Independenţi.

În Declaraţia Balfour - adresată Lordului Walter Rothschild, un eminent sinst britanic, se cerea totodată ca ”nimic” ”să nu se facă care să aducă atingere drepturilor civile şi religioase ale comunităţilor non-evreieşti din Palestina sau drepturilor şi statului politic de care se bucură evrei în orice altă ţară”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.