Autorităţile pakistaneze au anunţat luni dimineaţă că cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 57 au fost rănite, după ce un incendiu devastator a izbucnit la bucătăria unui hotel de patru stele din metropola Karach. Printre persoanele găzduite în hotelul Regeant Plaza se numărau şi doi jucători internaţionali de crichet, Sohaib Maqsood şi Hammad Azam, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incendiul a izbuncit în timp ce mai mulţi clienţi dormeau, iar ieşirile de urgenţă s-au supraglomerat din cauza lipsei detectoarelor de fum.

”Hotelul nu avea niciun sistem de stingere a incendiilor şi niciun plan de evacuarea a persoanelor. Nici măcar nu exista o alarmă de incendiu”, a declarat primarul metropolei Karachi.

Victimele susţin că nu au primit niciun ajutor din partea autorităţilor şi au fost nevoite să realizeze frânghii din aşternuturi pentru a evacua etajele superioare.

Cei mai mulţi răniţi au inhalat gaze toxice, în vreme ce alţii au suferit fracturi sau tăietui adânci în timpul evacuării.

Autorităţile locale au precizat că printre persoanele decedate în incendiu se numără patru femei şi şapte bărbaţi.

Primarul Waseem Akhtar a declarat nu este cunoscută până în acest moment sursa incendiului.

Multe clădiri pakistaneze au standarde de siguranţă extrem de reduse, în vreme ce pompierii sunt adeseori echipaţi în mod neadecvat.

Se pare că flăcările au fost stinse în jurul orei locale 9.30 (6.30 ora României). În acest moment nu este clar dacă printre victime se numără şi turişti străini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.