Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) solicită eliberarea imediată a patru membri ai Misiunii sale Speciale de Monitorizare (SMM) în Ucraina, care au fost ”arestaţi în zonele necontrolate de guvern din Doneţk şi Lugansk” în estul ţării, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Detenţia membrilor misiunii naţionale SMM în Doneţk şi Lugansk este inacceptabilă şi solicităm eliberarea lor imediată”, a declarat preşedintele în exerciţiu al OSCE şi ministru polonez de Externe, Zbigniew Rau.

OSCE a anunţat că nişte membri ai personalului său au fost arestaţi, sâmbătă, dar nu a confirmat public cine este responsabil pentru arestarea  lor. Cu toate acestea, zonele neguvernamentale Doneţk şi Lugansk sunt controlate de separatiştii pro-ruşi.

Luni, un purtător de cuvânt al OSCE a declarat pentru CNN că ”încă lucrează să asigure eliberarea personalului misiunii”.

SMM este o divizie civilă a OSCE însărcinată cu observarea zonelor de conflict. Divizia şi-a menţinut prezenţa în Ucraina din 2014 la cererea guvernului, în urma anexării Crimeei de către Rusia şi a izbucnirii conflictului în regiunea Donbas, din estul Ucrainei.

La 31 martie, mandatul OSCE SMM în Ucraina a expirat după ce Rusia, care este unul dintre cele 57 de state participante ale organizaţiei, a blocat prelungirea acestuia, dar SMM a continuat să opereze având capacitate administrativă în Ucraina.

Secretarul general al OSCE, Helga Maria Schmid, a declarat că personalul SMM a fost supus ”intimidării, hărţuirii şi retoricii publice ostile” în zonele separatiste susţinute de ruşi din Doneţk şi Lugansk, după terminarea mandatului SMM.

”Condamn actele deplorabile de intimidare, hărţuire şi retorică publică ostilă împotriva SMM şi a personalului misiunii în zonele necontrolate de guvern din Doneţk şi Luhansk. Toţi membrii misiunii noastre naţionale rămân oficiali OSCE şi ar trebui să li se acorde imunitate funcţională, inclusiv în această perioadă când mandatul a expirat”, a spus Schmid.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.