Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis să menţină nivelul alertei maxime al pandemiei covid-19 - la exact trei ani după ce a a calificat această boală drept o urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a urmat recomandările Comitetului de Urgenţăă cu privire la covid-19, din care fac parte experţi care s-au reunit vineri pentru a 14-a oară, anunţă într-un comunicat OMS.

Comitetul a declarat pandemia covid-19 ”urgenţă de sănătate publică de amploare internaţională” (USPPI) la 30 ianuarie 2020, în contextul în care în afara Chinei se înregistrau, atunci, mai puţin de 100 de cazuri şi niciun deces.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Tedros Adhanom Ghebreyesus anunţase deja că el consideră prematură ridicarea celui mai înalt nivel de alertă.

”Cu toate că nu vreau să anticipez avizul Comitetului de Urgenţă, rămân foarte îngrijorat de situaţia din numeroase ţări şi de numărul în creştere al morţilor”, declara el marţi, într-o conferinţă de presă regulată, la Geneva.

”Mesajul meu este clar: nu subestimaţi acest virus. Ne-a surprins şi va continua să ne surprindă şi va continua să ucidă, dacă nu facem mai mult pentru a furniza mijloacele sanitare persoanelor care au nevoie şi pentru a lupta împotriva dezinformării la scară mondială”, insista directorul general al OMS - care poate alege să dea curs sau nu avizului Comitetului de Urgenţă.

PANDEMIA, ÎNTR-UN PUNCT DE TRANZIŢIE

Alerta - al cărei nume este oarecum alambicat - nu a reuşit să convingă autorităţile şi marele public de urgenţa situaţiei, în ianuarie 2020, ceea ce s-a întâmplat abia la 11 martie 2020, când şeful OMS a folosit cuvântul ”pandemie”.

La trei ani de atunci, Comitetul estimează că ”pandemia covid-19 se află probabil într-un punct de tranziţie”, iar directorul general a anunţat că apreciază ”sfaturile Comitetului cu prudenţă în perioada acestei tranziţii şi vizează o atenuare a potenţialelor consecinţăe negative”.

Vineri, în declaraţii din deschiderea reuniuni, directorul general al OMS a subliniat că ”de la începutul lui decembrie, numărul morţilor săptămânale semnalate în lume este în creştere”.

”În plus, ridicarea restricţiilor în China a antrenat o creştere a numărului de morţi în aceastăă ţară, cea mai populată din lume”, în săptămâna 16-22 ianuarie, preciza el, adăugând că, dintre cele aproape 40.000 de morţi din cauza covid-19 semnalate OMS, ”peste jumătate au fost semnalate din China”.

170.000 DE MORŢI ÎN ULTIMELE DOUĂ LUNI

Boala covid-19 a ucis 170.000 de oameni în ultimele luni.

Tedros Adhanom Ghebreyesus şi-a exprimat regretul faţă de faptul că prea puţine persoane sunt vaccinate ”în mod corect” şi că monitorizarea secvenţierii genetice, care permite urmărirea evoluţiei virusului SARS-CoV-2 şi a mutaţiilor acestuia, a scăzut puternic.

Potrivit tabloului de bord al OMS, covid-19 a ucis, până la 27 ianuarie, 6.804.491 de oameni.

Însă atât OMS; cât şi experţii sunt de acord că numărul morţilor este cu mult mai mare.

OMS înregistra 752.517.552 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, de asemenea un număr mai mic decât cel real, mai ales că, în afară de scăderea numărului testelor, cazurile sunt departe a fi înregistrate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.