ONU investighează 300 de crime în Ucraina, a declarat, marţi, reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului în Ucraina, Matilda Bogner, pentru CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Matilda Bogner a vorbit despre amploarea atrocităţilor civile pe care misiunea din Ucraina le-a documentat de-a lungul războiului până la momentul actual, inclusiv cazuri de violenţă sexuală şi detenţii arbitrare.

Până în prezent, misiunea ONU în Ucraina a documentat până la 5.000 de victime civile, a spus Bogner, menţionând că numărul real va fi cu ”mii” mai mare. În prezent, ONU investighează 150 de cazuri de dispariţii forţate.

”Din nou, numărul de cazuri este mai mare, acestea sunt doar cazurile despre care avem suficiente informaţii ca să le analizăm”, a mai spus ea.

”Auzim în unele zone ocupate de Federaţia Rusă că vizează (n.r. ruşii) oameni care au opinii pro ucrainene. De exemplu, oficiali locali, activişti, apărători ai drepturilor omului, uneori jurnalişti despre care ei (n.r. ruşii) consideră că au opinii pro ucrainene sunt arestaţi. De multe ori dispar. Unii au fost eliberaţi, ceea ce este bine, dar alţii au fost găsiţi morţi”, a adăugat oficialul ONU.

”De asemenea, încercăm să documentăm cazurile de violenţă sexuală. Din păcate, este foarte dificil să obţinem informaţii complete. Victimele nu sunt de obicei dispuse să vorbească în zonele nesigure”, a mai precizat Bogner.

”Aşadar, este foarte important ca oamenii să poată avea acces şi să se mute în zone mai sigure. Şi abia atunci vom începe să avem o imagine completă a situaţiei reale din ţară”, a conchis ea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.