Declaraţiile Ministerului rus al Apărării despre eventuale provocări ale Ucrainei în regiunea transnistreană reprezintă mai degrabă un element de operaţiune psihologică decât intenţii reale, a comentat joi un secretar de stat din Ministerul Apărării de la Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialul a atras însă atenţia că autorităţile statului moldovean trebuie să monitorizeze atent situaţia şi să fie vigilente.

„Populaţia trebuie să conştientizeze că în Ucraina nu se desfăşoară numai un război clasic. Un element al acestui război sunt operaţiunile psihologice. Instituţiile statului trebuie să fie vigilente, să monitorizeze acest subiect”, a declarat la Radio Moldova Valeriu Mija, secretar de stat al Ministerului Apărării.

El a atras însă atenţia că deşi Federaţia Rusă obişnuieşte să facă astfel de declaraţii destul de des, este pentru prima dată când o astfel de avertizare vine diin partea Ministerul rus al Apărării.

„Din punct de vedere sistemic, noi monitorizăm să vedem efectul şi cât este de adevărată intenţia şi capabilităţile. Evident, că nu trebuie să le ignorăm, dar noi nu trebuie să fim naivi, să le privim ca nişte elemente romantice. De aceea noi suntem vigilenţi şi în stare de anumite acţiuni în caz că se va întâmpla. Dar la moment, reprezentaţii Ministerului Apărării consideră că este mai mult un element de operaţiune psihologică decât intenţii reale. Totodată, noi monitorizăm cu atenţie”, a subliniat secretarul de stat.

Ministerul rus al Apărării a publicat joi dimineaţă un comunicat în care anunţa că are informaţii conform cărora ucrainenii ar pregăti o provocare în regiunea transnistreană şi ar pune la cale o operaţiune sub steag fals, în care ar invada Transnistria purtând uniforme ale armatei ruse. În replică, autorităţile de la Chişinău au transmis că nu confirmă această informaţie şi au făcut un apel la calm.

Comunicatul de la Moscova a fost emis în ziua în care la preşedinta Maia Sandu era aşteptată la Bucureşti. Ea s-a întâlnit marţi, la Varşovia, cu preşedintele american Joe Biden, care „a reafirmat sprijinul ferm al SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri la Varşovia că România va sprijini Republica Moldova cu orice este necesar, „în orice scenariu”. 

CITEȘTE ȘI Ministerul rus al Apărării a emis un comunicat în care anunţă că ucrainenii pregătesc o provocare în regiunea transnistreană. Replica autorităţilor de la Chişinău: Nu se confirmă, facem apel la calm
CITEȘTE ȘI Un adjunct al lui Lavrov acuză Occidentul că „a dat instrucţiuni” Chişinăului să întrerupă dialogul cu Tiraspolul

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.