Premierul olandez Mark Rutte avertizează joi, la sosirea la un summit al Uniunii Europene (UE), la Bruxelles, că este necesar ca Occidentul să se asigure că nu riscă un război cu Rusia înainte să livreze avioane de vânătoare Ucrainei, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalul scop al mini-turneului european de miercuri şi joi al preşedintelui Volodimir Zelenski este să-i sconvingă pe aliaţii din Occident al Ucrainei să-i furnizeze avioane de luptă.

”Acest tip de decizie trebuie să fie luată cu uşile închise, pentru că sunt multe subiecte sensibile de discutat, avantaje şi dezavantaje”, declară BBC Rutte.

”Trebuie să  fi absolut sigur că nu intri în Articolul 5 cu privire la o confruntare directă între NATO şi Rusia”, avertizează el.

Articolul 5 al Tratatului NATO prevede că ”un atac armat asupra unuia sau mai multor” state membre ale Alianţei Nord-Atlantice ”este considerat un atac împotriva tuturor” statelor membre ale NATO.

”Toate aceste lucruri trebuie să fie evaluate, iar după ce ajungi la concluzii le poţi anunţa lumii”, declară el.

”Aşa că nu am să speculez. Eu am ideea mea despre asta, dar nu vrem ca Rusia să ştie mai mult decât trebuie”, avertizează Rutte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.