Fostul preşedinte american Barack Obama a fost enervat şi exasperat de acuzaţiile făcute de succesorul său, Donald Trump, privind interceptarea comunicaţiilor, au declarat surse apropiate fostului lider de la Casa Albă, precizând că acesta nu s-a înfuriat cu adevărat, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alte surse apropiate fostului lider de la Casa Albă au declarat anterior pentru Wall Street Journal că Obama a fost furios.

Obama şi consilierii săi au fost, în prima fază, stupefiaţi când au aflat despre mesajele scrise sâmbătă dimineaţa, pe Twitter, de Trump, scrie CNN. Ulterior, în cursul zilei, un purtător de cuvânt al fostului preşedinte a declarat că „nici preşedintele Obama, nici vreun alt oficial de la Casa Albă nu au ordonat vreodată supravegherea unui cetăţean american”.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Susţinătorii lui Obama şi-au exprimat vehement nemulţumirea faţă de comentariile republicanului. Pe reţelele de socializare şi la posturile de televiziune, foşti consilieri l-au criticat dur pe Trump pentru acţiunile din primele săptămâni de preşedinţie.

Trump şi Obama nu au mai discutat de la învestirea republicanului în funcţie, pe 20 ianuarie.

“Cum a putut preşedintele Obama să cadă atât de jos şi să-mi pună telefoanele sub ascultate în timpul perioadei sacre a alegerilor. Este Nixon/Watergate”, a scris Donald Trump pe Twitter, catalogându-şi predecesorul drept un ”răufăcător (sau bolnav)”.

El a cerut ca în cadrul unei anchete a Congresului cu privire la un presupus amestec al Rusiei în alegerile americane să se ancheteze şi un eventual abuz al puterii executive în legătură cu interceptările.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.