O reformă a regulilor liberei circulaţii a persoanelor în Europa constituie "cheia" relaţiilor post-Brexit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, le-a spus premierul britanic demisionar David Cameron omologilor săi europeni, marţi seara, la Bruxelles, potrivit unei surse din anturajul acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cameron a spus, în timpul unei cine cu liderii celorlalte 27 de state membre UE că Regatul Unit şi Uniunea Europană este necesar "să aibă relaţii economice cât mai strânse posibil şi că cheia pentru a rămâne aproape este studierea unei reforme a liberei circulaţii a persoanelor", a precizat această sursă.

Potrivit altei surse, anonime, din cadrul Guvernului britanic, Cameron, care participă la ultimul său summit european, a explicat în cursul acestei cine care sunt, în opinia sa, motivele pentru care britanicii au votat joi în favoarea unei retrageri din Uniune.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Unul dintre factorii hotărâtori în votul" în favoarea Brexitului, în opinia lui Cameron, este faptul că accesul la piaţa unică europeană implică acceptarea liberei circulaţii a persoanelor, a declarat această sursă.

"Prin urmare, dacă veţi căuta să păstraţi o relaţie economică strânsă, nu puteţi evita această problemă", a adăugat ea.

David Cameron şi-a anunţat demisia vineri, la câteva ore după anunţarea rezultatului referendumului în favoarea unui Brexit.

Succesorul său va fi cunoscut în septembrie.

În pofida presiunii altor lideri europeni, premierul britanic demisionar a refuzat să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona din 2009 - care oficializează procesul retragerii, în acest prim caz, al Marii Britanii din Uniunea Europeană - apreciind că acesta este rolul succesorului său.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.