O judecătoare din Las Vegas, Mary Kay Holthus, a fost agresată în timpul unei şedinţe de judecată de către un inculpat, Deobra Redden, deranjat de încarcerarea sa, care a sărit brusc pe estradă şi a atacat-o, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înregistrarea publică a dezbaterilor îl suprinde pe Deobra Redden, un bărbat judecat miercuri cu privire la agresiune, în timp ce o insultă pe judecătoarea Mary Kay Holthus, după care se năpusteşte asupra acesteia atunci când înţelege că se pregătea să-l trimită la închisoare.

Cu câteva momente mai înainte, avocatul său a cerut suspendarea pedepsei şi o perioadă de probaţiune.

”Înţeleg, dar cred că a venit vremea să giste altceva”, i-a replicat judecătoarea, evocând un cazier judiciar bine împănat al inculpatului.

Deobra Redden a mai fost condamnat, în trecut, cu privire la violenţe conjugale şi efracţie, potrivit postului local de televiziune KSNV.

Iritat, inculpatul s-a aruncat asupra judecătoarei, scăpând unui agent de securitate şi personalului tribunalului care a încercat să se interpună.

A urmat o luptă corp la corp, în care inculpatul a aplicat mai multe lovituri, după care a fost imobilizat de către mai multe persoane.

”Judecătoarea Holthus prezintă câteva răni, iar starea ei de sănătate este supravegheată” medical, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a tribunalului din comitatul Clark, în Neveda (vest).

Un agent rănit a fost ”transportat la spital” şi se afla într-o stare ”stabilă”, a precizat ea.

În urma acestui incident, ”suntem pe cale să revizuim toate protocoalele şi vom face tot ceea ce este necesar pentru a proteja puterea judiciară, publicul şi pe angajaţii noştri”, a conchis purtătoarea de cuvânt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.