O femeie care ar fi strigat „Allahu Akbar” a atacat două persoane cu un cuţit, duminică, într-un supermarket în sudul Franţei. Femeia a fost ulterior arestată, scrie Fox News, citând presa locală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 10:30 la supermarketul Leclerc în oraşul La Seyne-sur-Mer.

Martorii au declarat că femeia a atacat un client şi un angajat.

Ea ar fi fost îmbrăcată în negru şi purta un văl în momentul atacului, strigând „Allahu Akbar”, „Dumnezeu este mare” în arabă, înainte să fie imobilizată de către alte persoane.

Conform Radio Europe 1, procurorul Bernard Marchal a declarat că un client al magazinului a fost rănit în zona pieptului şi transportat la spital, iar o altă femeie a fost şi ea rănită.

"Aparent, este un gest izolat al unei persoane cu probleme psihice", a comentat procurorul, conform AFP.

"Există suspiciunea de tentativă de asasinat şi de apolgie a crimei cu conotaţii teroriste", a declarat el pentru AFP.

 

La domiciliul femeii au fost făcute percheziţii, pentru a se stabili dacă are legături cu Statul Islamic.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.