Cele două victime ale unui atac comis în 2019 în apropiere de London Bridge, în capitala britanică, au fost ucise de către un bărbat condamnat cu privire la terorism, în urma unor eşecuri ale autorităţilor, conchide justiţia britanică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La 29 noiembrie 2019, Jack Merritt, în vârstă de 25 de ani, şi Saskia Jones, în vârstă de 23 de ani, doi absolvenţi ai Universităţii Cambridge, au fost înjunghiaţi mortal de către Usman Khan, la o conferinţă privind un program de reinserţie a deţinuţilor, la care acesta participa.

Atacatorul, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a fost condamnat cu privire la terorism şi eliberat la jumătatea ispăşirii pedepsei, iar 11 luni mai târziu a comis acest atac, soldat de asemenea cu trei răniţi.

”LIPSĂ DE RESPONSABILITATE”

Juraţii de la Guildhall din Londra au criticat diverse agenţii implicate în monitorizarea lui Usman Khan, apreciind că au existat ”eşecuri în gestionarea” acestui bărbat şi ”o lipsă de responsabilitate”.

Ei au criticat de asemenea evaluarea riscurilor realizată de către organizatorii conferinţei. Juraţii au conchis că au existat ”ocazii ratate de obţine sfaturi de la persoane experimentate” în monitorizarea bărbatului.

Usman Khan a fost condamnat în ianuarie 2012 cu privire la pregătirea unor acte de terorism.

El era implicat într-un proiect inspirat de Al-Qaida în vederea înfiinţării unei tabere de antrenament în Pakistan şi comiterii unui atentat cu bombă la Bursa din Londra.

Condamnat la 16 ani de închisoare, el a fost eliberat şi obligat să poarte o brăţară electronică în decembrie 2018, după ce a ispăşit mai puţin de şapte ani din pedeapsă.

”Este de învăţat din concluziile acestei anchete, iar măsuri este necesar să fie luate în vederea apărării comunităţilor noastre şi pentru a ne apăra de pericolul pe care-l prezintă teroriştii condamnaţi”, subliniază într-un comunicat primarul laburist al Londrei Sadiq Khan.

David Merritt, tatăl tânărului ucis, a apreciat, la BBC, că Usman Khan ar fi trebuit să fie supravegheat mai îndeaproape şi a arătat cu degetul trecutul acestuia la evaluarea unui psoholog, potrivit căruia acesta prezenta în continuare un risc mare.

”Cu toate aceste informaţii te gândeşti că autorităţile ar fi implementat un sistem pentru a-l supraveghea şi a-l urmări în mod eficient şi pentru a asigura securitatea publicului, însă nu au reuşit să o facă”, a declarat David Merritt.

Familia lui Saskia Jones a anunţat că această ”concluzie a anchetei nu uşurează cu nimic durerea morţii lui Saskia şi lasă un anumit număr de întrebări rără răspuns cu privire la eşecurile maki multor organizaţii şi persoane”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.