Noua Zeelandă, Australia şi India au marcat, duminică, prin ceremonii emoţionante, Centenarul Armistiţiului care a pus capăt Primului Război Mondial, amintindu-şi de cei 150.000 de militari din aceste ţări care au murit în război, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O mulţime impresionantă a asistat la New Delhi la o ceremonie în cadrul căreia au fost omagiaţi cei care au murit în timpul Primului Război Mondial.

“A fost un război în care India nu era implicată direct şi totuşi soldaţii noştri s-au luptat peste tot, pentru cauza păcii”, a scris pe Twitter premierul indian Narendra Modi.

Celebrarea Centenarului Armistiţiului vine într-un moment în care India, care era colonie britanică în perioada războiului, doreşte să i se recunoască mai bine contribuţia de atunci. În total, au fost înrolaţi 1,3 milioane de military indieni, iar 74.000 au fost ucişi.

La Canberra, premierul australian Scott Morrison a evocat sacrificiile compatrioţilor săi în timpul războiului. “Şi-au dat prezentul pentru a ne oferi nouă viitorul”, a spus Morrison în faţa a mii de persoane care au participat la o ceremonie la Canberra.

În Primul Război Mondial au fost implicaţi peste 400.000 de australieni, iar dintre ei au murit aproape 62.000. În perioada războiului, Australia avea cinci milioane de locuitori.

În Noua Zeelandă, comemorările au început cu două minute de reculegere, la ora 11.00, ora la care a intrat în vigoare armistiţiul. Au fost trase 100 de salve de tun la Wellington, iar în întreaga ţară s-au tras clopotele şi au sunat sirenele şi claxoanele maşinilor.

“Clopotele şi toate celelalte zgomote au amintit de valul de bucurie şi speranţă care a învăluit Noua Zeelandă la vestea armistiţiului”, a declarat premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern.

Zeci de mii de persoane au participat la ceremonii în întreaga ţară.

În Primul Război Mondial au luptat peste 100.000 de neo-zeelandezi – o zecime a populaţiei de atunci. 18.300 de soldaţi neo-zeelandezi au murit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.