Noile proteste care au avut loc miercuri la Bucureşti şi în restul ţării, “cele mai de amploare de la căderea comunismului”, dar şi avertismentul transmis Guvernului de către Comisia Europeană se află în atenţia presei internaţionale, care vorbeşte de “tulburări politice” în ţară.
Wall Street Journal descrie protestele drept cele mai de amploare de la încheierea Războiului Rece, precizând că acestea au loc la numai două luni după ce partidul lui Liviu Dragnea a câştigat detaşat alegerile. “Cu toate acestea, protestele arată diviziunea politică tot mai mare din ţară între alegătorii mai în vârstă, din mediul rural, care rămâne loiali partidului de guvernare, şi cei mai tineri, din mediul urban, care cer reformă”, scrie cotidianul.
“Are potenţialul să fie, dintr-o clipă în alta, cel mai mare lucru de la căderea comunismului”, a spus Jacques Tohme, director în cadrul companiei Amerocap LLC şi investitor în România. “Este greu de prezis”, a adăugat el.
WSJ afirmă că protestele din România reliefează, din multe puncte de vedere, o falie cunoscută în Europa – între clasa urbană, tot mai cosmopolită, şi cea rurală, loială unui partid populist cu discurs tot mai orientat împotriva imigranţilor.
În România, această fisură a devenit tot mai tumultoasă. Protestele din noiembrie 2015, de după incendiul din clubul Colectiv, de mult mai mică amploare decât cele de miercuri, au obligat PSD să demisioneze. Guvernul interimar care i-a urmat a prezidat peste mii de cazuri anticorupţie – o curăţire fără precedent a administraţiei şi clasei politice din ţară. Apoi, în decembrie, partidul lui Dragnea s-a întors la putere, promiţând să pună capăt campaniei anticorupţie, dar şi măsuri populiste precum creşterea ajutoarelor sociale, aminteşte cotidianul.
„Este o prăpastie, o schismă… devine tot mai mare în fiecare zi (…). Nu sunt sigur cine vede clar încotro mergem de aici”, a subliniat Radu Voinescu, un consultant pentru investitori străini, pentru publicaţie.
Agenţia de presă AFP scrie că România s-a confruntat miercuri cu noi tulburări politice, în condiţiile în care zeci de mii de oameni au protestat în toată ţara faţă de decizia Guvernului de a dezincrimina o serie de fapte de corupţie, în timp ce UE a avertizat că lupta anticorupţie trebuie să avanseze, nu să fie subminată.
Într-un alt material, numit “Corupţie: în România, fronda contra Guvernului se amplifică”, agenţia franceză afirmă că Guvernul s-a confruntat miercuri seara cu manifestaţii de o rară amploare.
Pentru a doua noapte consecutiv, manifestanţii au înfruntat gerul pentru a protesta în capitală, dar şi în alte oraşe ale ţării, inclusiv la Timişoara, leagănul Revoluţiei din 1989, mai scrie agenţia franceză.
“Sunt indignată. PSD a câştigat alegerile, dar acest lucru nu înseamnă că poate schimba pe ascuns codul penal, în mijlocul nopţii”, a spus una dintre manifestante, Gabriela State, pentru AFP.
Reuters anunţă că peste 250.000 de români au protestat miercuri împotriva ordonanţei de urgenţă, descrisă drept cel mai mare pas în spate făcut în domeniul reformelor de la aderarea ţării la UE, în 2007. “Abrogaţi, apoi plecaţi”, au scandat manifestanţii, dintre care mulţi au fluturat drapele naţionale.
Agenţia internaţională anunţă şi că PNL şi USR au iniţiat miercuri o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, dar există şanse mici să aibă succes.
Reuters prezintă atât reacţia preşedintelui şi vicepreşedintelui C.E., cât şi pe cea a şase ambasade occidentale la Bucureşti, inclusiv a Germaniei şi a SUA, care au avertizat că deciziile Guvernului ar putea submina reputaţia internaţională a României şi poziţia sa în UE şi NATO.
Associated Press anunţă că manifestanţii şi forţele de ordine s-au ciocnit sporadic în timpul protestului de la Bucureşti.
Jurnaliştii care scriu pentru agenţia americană de presă au relatat că un grup de manifestanţi a aruncat cu petarde şi fumigene în jandarmii care păzeau porţile Guvernului şi care au răspuns cu gaze lacrimogene.
Agenţia citează un profesor al Open University, Dan Brett, care consideră că PSD acţionează rapid deoarece “crede că atenţia lumii este asupra SUA în prezent, deci condamnarea şi presiunea internaţională nu vor fi mari”. “După cum am văzut în Polonia şi Ungaria, alunecarea spre autoritarism nu este peste noapte, ci lentă, cu câte o lege pe rând”, a adăugat expertul.
AP îl citează şi pe vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, care le-a spus jurnaliştilor că blocul comunitar “urmăreşte cele mai recente evoluţii din România cu îngrijorare tot mai mare”.
Bloomberg titrează că “Protestele iau amploare în România, în timp ce furia faţă de schimbarea bruscă a legii se intensifică”.
„Nou-formatul Guvern al României se confruntă cu presiune fără precedent din partea cetăţenilor care au ieşit pe străzi în cel mai mare protest de la căderea comunismului”, scrie agenţia.
Dan Bucşa, un economist din Londra al UniCredit Bank AG citat de Bloomberg, consideră că majoritatea din Parlament îi va permite PSD să supravieţuiască moţiunii de cenzură introduse de opoziţie. “Leul ar putea ajunge la limita de 4,5 – 4,6 pentru un euro, iar banca centrală va oferi o mai mică susţinere leului, dacă riscurile politice vor rămâne mari”, a estimat el.
“Guvernul României, una dintre ţările cu cel mai mare nivel de corupţie din România, a decis să relaxeze legile împotriva oficialilor corupţi”, notează şi Il Sole 24 Ore, precizând că noile legi “pun în pericol independenţa judecătorilor”.
Cotidianul italian explică faptul că “este vorba, de fapt, de o revizuire completă a tuturor politicilor implementate de România pentru a încerca să lupte împotriva corupţiei de când a aderat la Uniunea Europeană, în urmă 10 ani”.
“Este stupefiant că, după atât de multe scandaluri care au subminat credibilitatea politicii româneşti, Guvernul a făcut o mişcare atât de nepopulară, agravată de faptul că chiar liderul social-democrat Liviu Dragnea este judecat în prezent pentru abuz în serviciu”, continuă publicaţia.
Românii au ieşit miercuri în stradă, în ceea ce ar putea fi cel mai amplu protest din Bucureşti după căderea comunismului, în 1989, scrie revista Foreign Policy pe blog.
Revista scrie că, pe lângă manifestanţi, şi preşedintele român Klaus Iohannis a criticat ordonanţa de urgenţă a Guvernului, în timp ce preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi adjunctul său, Frans Timmermans, şi-au exprimat îngrijorarea.
FP atrage atenţia că mesajul celor doi oficiali europeni nu trebuie tratat cu superficialitate, în condiţiile în care România trebuie să primească fonduri UE de 30,84 de miliarde de euro până în 2020.
“Miercuri, oficialii guvernamentali şi-au apărat măsura. Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a spus că schimbările sunt necesare pentru ca legea să reflecte deciziile Curţii Constituţionale. Însă românii nu cred acest lucru. În definitiv, Liviu Dragnea, liderul partidului de guvernare din România, este inculpat pentru că ar fi fraudat statul cu circa 25.800 de dolari – în baza noii ordonanţe, o acţiune care nu este o infracţiune”, subliniază Foreign Policy.
Agenţia belgiană Belga se concentrează pe reacţia Comisiei Europene în faţa modificării codurilor penale, în timp ce cotidianul Les Echos descrie protestele drept o mişcare “de contestare văzută rareori după căderea lui Ceauşescu, în 1989”.
Protestele din România au ajuns şi în atenţia postului de televiziune panarab Al Jazeera care anunţă că sute de mii de oameni au protestat la Bucureşti faţă de ordonanţa de urgenţă dată de Guvern marţi noapte.
În America Latină, postul de televiziune TeleSur afirmă că “România se confruntă cu tulburări politice noi miercuri”, în urma ordonanţei de urgenţă adoptată de Guvern, ce a generat proteste la nivel naţional şi a determinat UE să transmită un avertisment.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...