Nimeni nu poate spune cu certitudine care este cauza modificărilor climatice, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, punând în discuţie cvasi-consensul ştiinţific cu privire la reposabilitatea umană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nimeni nu cunoaşte cauzele modificării climei mondiale. Noi ştim că Terra noastră a cunoscut perioade de încălzire şi de răcire, iar asta poate depinde de procesul din univers”, a declarat el în conferinţa sa de presă anuală.

”O mică schimbare a ungiului de rotire a Terrei în jurul Soarelui poate conduce - şi a condus în trecut - planeta la schimbări serioase, colosale ale climei, cu consecinţe dramatice”, a adăugat şeful statului rus.

Putin a apreciat că ”evaluarea influenţei pe care o poate avea umanitatea contemporană” asupra climei este ”foarte dificilă, chiar imposibilă”.

El a reafirmat însă angajamentul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră al ţării sale şi respectarea Acordului de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice.

”A nu face nimic nu este nici asta o soluţie, iar asupra acestui punct sunt de acord cu colegii mei (şefi de stat). Trebuie să facem un maximum de eforturi pentru ca clima să nu se schimbe în mod dramatic”, a declarat el.

El a relevat însă că Rusia este extrem de expusă unei încălziri.

”Este un proces foarte serios pentru noi (...). Oraşe întregi sunt construite pe permafrost. Imaginaţi-vă consecinţele” în cazul topirii masive, a subliniat el.

Aceasta nu este prima oară când preşedintele rus face declaraţii prin care sugerează că activitatea umană nu este principala cauză a modificărilor climatice.

Şeful unui stat mare producărtor de hidrocarburi, el a avertizat în noiembrie mai ales împotriva îndemnurilor europenilor de renunţare la energiile fosile.

”Apărând acest tip de propuneri, îmi pare că umanitatea se poate întoarce să trăiască în peşteri, pentru că nu va mai consuma nimic”, a declarat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.