Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi mai mulţi membri ai regimului său au fost inculpaţi de ”narco-terorism” în Statele Unite, a anunat joi secretarul american al Justiţiei Bill Barr, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Washingtonul oferă o primă în valoare de 15 milioane de dolari în schimbul oricărei informaţii care să conducă la arestarea liderului socialist.

În afară de Nicolas Maduro, numărul doi al partidului prezidenţial Diosdado Cabello, ministrul Apărării Vladimir Padrino Lopez şi şeful Curţii Supreme a Venezuelei figurează între persoanele inculpate.

Ei sunt inculpaţi de faptul că ”au participat la o asociere de răufăcători care implică o organizaţie teroristă extrem de violentă, Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) şi la un efort de inundare a Statelor Unite cu cocaină”, a anunţat Barr într-o videoconferinţă de presă.

”Timp de peste 20 de ani, Maduro şi un anumit număr de colegi sus puşi au cooperat cu FARC, ceea ce permis intrarea în Statele Unite a unor tone de cocaină”, a adăugat el.

El a precizat că Statele Unite nu-l recunosc pe Nicolas Maduro ca preşedinte al Venezuelei, la fel cum nu l-au recunoscut pe Manuel Noriega ca preşedinte al Panama atunci când l-au inculpat în 1989 de trafic de droguri.

Aflat la conducerea Venezuelei din 2013, Nicolas Maduro a fost reales în al doilea mandat în 2018, în urma unui scruitin boicotat de opoziţie, care a respins rezultatele acestor alegeri, la fel ca o mare parte a comunităţii internaţionale.

Statele Unite - şi alte aproximativ 60 de ţări - îl susţin pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, pe care l-au recunoscut preşedinte interimar.

Washingtonul încearcă să înlăture Guvernul lui Maduro, printr-o serie de sancţiuni economice.

Obiectivul afişat al lui Donald Trump este să contribuie la îndepărtarea de la putere a succesorului lui Hugo Chavez, un critic aprig al ”imperialismului nord-american”.

Însă Maduro se bucură de susţinerea Chinei, Rusiei şi Cubei, iar suţinătorii lui Juan Gaido încep să-şi piardă speranţa în ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.