Nepoţii lui Donald Trump, Arabella, de 5 ani, şi Joseph, în vârstă de 3 ani, au cântat şi recitat în limba chineză cu ocazia vizitei preşedintelui Xi Jinping la Washington. Înregistrarea acestui moment a fost postată pe Facebook de mama copiilor, Ivanka Trump, care s-a declarat foarte mândră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Agenţiei Xinhua, cei doi copii au cântat o melodie tradiţională, intitulată Floare de iasomie şi au recitat şi două poeme ale poetului Li Bai, din timpul dinastiei Tang.

 

Arabella învaţă limba chineză de când era mică, bona ei fiind chinezoaică.

În noiembrie 2016, după ce Donald Trump a fost ales preşedinte, Arabella a mai fost filmată recitând poezii în limba chineză, iar înregistrările au devenit foarte populare în China. Presa a calificat atunci acest episod drept un prim succes diplomatic al lui Trump în relaţia cu Beijingul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.