Preşedintele Uniunii Europene Donald Tusk a avertizat marţi că negocierile cu privire la plecarea Marii Britanii din UE reprezintă cel mai dur test al Uniunii şi că ”depinde de Londra cum se vor termina, cu un acord bun, fără un acord sau fără Brexit”, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului European şi-a reiterat îndemnul la unitatea celor 27 de parteneri ai Regatului Unit , apreciind că Brexitul ”este în continuare testul de stres cel mai dificil. Dacă îl picăm, negocierile se vor termina cu înfrângerea noastră”.

În această dare de seamă în faţa eurodeputaţilor, la Strasbourg, în Franţa, cu privire la summitul UE de la sfârşitul săptămânii trecute, Tusk a apreciat că ”UE va putea să facă faţă oricărui scenariu atât timp cât nu suntem împărţiţi”.

Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană în martie 2019, însă negocierea Brexitului avansează foarte încet, din cauza unor disensiuni cu privire la ”factura Brexitului”, drepturilor cetăţenilor afectaţi şi statutul frontierei nord-irlandeze.

Şefii de stat şi de guverne din UE subliniază ca aceste dosare să fie soluiţionate înainte ca negocierile să treacă la viitoarea relaţie cu regatul şi la comerţ.

Premierul brtanic Theresa May vrea ca aceste probleme să fie discutate în acelaşi tmp.

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a denunţat încercări de subminare a negocierilor, în urma unor dezvăluiri despre cina sa cu May de săptămâna trecută.

”Comisia nu negociază într-o dispoziţie ostilă. Noi vrem un acord. Cei care nu vor un acord - «no dealers» - nu au prieteni la Comisie. Noi vrem un acord corect cu (Marea) Britanie şi vom avea un acord corect cu (Marea) Britanie”, a subliniat Junker.

”Un «no deal» nu este ipoteza noastră de lucru”, a dat el asigurări.

Ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS) a scris în ediţia de duminică că May a ”cerşit ajutorul” partenerilor ei în această cină, la Bruxelles.

Şefa Guvernului de la Londra a declarat luni că are ”un grad de încredere” în faptul că Brexitul va trece în a doua fază, pe care ea o doreşte atât de mult, până în decembrie.

May a subliniat că Marea Britanie îşi va achita datoriile, însă suma pe care a avansat-o, de 20 de miliarde de euro, este de cinci ori mai micădecât cea evocată la Bruxelles.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.