Negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie cu privire la un acord post-Brexit sunt blocate în continuare, le-a spus luni negociartorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier ambasadorilor Celor 27, potrivit căruia negocierile din weekend nu au condus la o schimbare a poziţiilor, însă a exclus o renunţare, iar ministrul britanic al Brexitului Michael Gove s-a întors la Bruxelles într-o încercare de intensificare a contactelor, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Financial Times, Barnier le-a spus ambasadorilor statelor membre UE că ”nu poate garanta” un acord.

”Este ca şi cum Boris Johnson este în defensivă pe tema Brexitului”, declară pentru Euronews un analist independent, Jon Worth.

Negocierile sunt blocate în aceleaşi puncte de luni de zile - şi anume accesul pescarilor europeni în apele britanice, concurenţa mai ales în privinţa ajutoarelor de stat şi rezolvarea litigiilor în noul acord.

Analişti se aşteaptă la o implicare a unor lideri europeni, care să dea un nou impuls negocierilor.

”Cred că ar exista o cale de deblocare a lucrurilor, dar aceste negocieri nu au avut loc şi nu se pune problema în prezent, deci am puţine speranţe de ieşire din impas”, ăşi exprimăregretul Jon Worth, un specialist independent în Brexit.

Şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE îi cer lui Michel Barnier să continue negocierile.

Discuţii între premierul britanic Boris Johsnon şi preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen ar putea să facă negocierile să avanseze.

Ziua de miercuri este prezentată drept data-limită a încheierii unui acord, pentru ca acesta să poată firatificat până la sfârşitul anului, când se încheie perioada de tranziţie în care a intrat Regatul Unit la 31 ianuarie, după ieşirea oficială din UE.

În lipsa unui acord post-Brexit, relaţiile între Regat şi Uniune urmează să se desfăşoare în baza reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), care prevăd taxe vamale şi cote.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.