Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a fost spitalizat în vederea tratării unor probleme respiratorii, potrivit serviciilor penitenciare (FSIN), citate de cotidianul Izvestia, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Activistul împotriva corupţiei Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, anunţa la începutul săptămânii trecute că se aşteaptă să fie închis la izolare la Colonia penitenciară numărul 2 de la Pokrov, la 100 de kilometri de Moscova, unde ispăşeşte o pedeapsă de doi ani  şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudă din 2014.

El a anunţat miercuri că a intrat în greva foamei, cu scopul de a a convinge colonia penitenciară să-i acorde îngrijiri medicale adecvate privind dureri acute de spate şi picioare şi în semn de protest faţă de condiţiile de detenţie.

El acuza administraţia penitenciară de faptul că refuză accesul medicului său în închisoare şi de faptul că-l torturează prin privare de somn.

Navalnîi a anunţat luni că are febră şi tuşeşte puternic, dar că îşi continuă greva foamei.

”Citez date oficiale la luarea temperaturii azi (luni): o tuse puternică, temperatura 38,1°C”, a scris luni Navalnîi într-un mesaj postat pe Instagram.

Dar ”continui greva foamei, bineînţeles”, a anunţat el.

TRANSFERAT LA O UNITATE MEDICALĂ

Potrivit ziarului pro-Kremlin Izvestia, opozantul a fost transferat la o unitate medicală, deoarece prezenta ”semne ale unei boli respiratorii, şi anume o febră puternică”.

”Toate analizele necesare au fost efectuate, inclusiv un test privind o infectare cu noul coronavirus. Deţinutul a fost transferat la unitatea medicală, unde este sub observaţie”, scrie Izvestia, care citează Serviciile Penitenciare (FSIN).

Această informaţie nu a fost confirmată de alte surse apropiate lui Navalnîi.

În mesajul publicat pe Instagram, Navalnăi anunţă, de asemenea, că un deţinut din baraca sa a fost spitalizat luni din cauza unei tuberculoze - al treilea caz de tuberculoză în decurs de câteva săptămâni la 15 deţinuţi.

”Aceasta este «colonia nostră perfect exemplară». Fiecare deţinut se roagă la Dumnezeu să nu ajungă aici, pentru că înuntru este insalubru, tuberculoză şi o lipsî de medicamente”, scrie opozantul.

”Mă mir că nu e virusul Ebola aici”, ironizează el.

Presa rusă pro-Kremlin, inclusiv postul public de televiziune RT, a publicat în ultimele zile reportaje în care Colonia penitenciară numărul 2 este prezentată drept o colonie ”exemplară”.

”Nu e adevărat un cuvânt”, le replică Navalnîi luni.

Alianţa medicilor, un sindicat apropiat lui Navalnîi, a anunţat că organizează o manifestaţie, marţi, în faţa coloniei penitenciare, cu scopul de a cere accesul opozantului la un medic.

”Mergem acolo pentru a înţelege ce se întâmplă în această colonie oribilă”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Anastasia Vasilieva, preşedinta sindicatului, medicul personal al lui Aleksei Navalnîi.

Opozantul, care a supravieţuit anul trecut unei otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok, a fost condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă din 2014, un dosar care-l denunţă drept motivat politic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.