Un cetăţean canadian considerat naratorul înregistrărilor video de propagandă violentă a organizaţiei Stat Islamic (ISIS), este pus sub acuzare în Statele Unite, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mohammed Khalifa, născut în Arabia Saudită, e acuzat că este „vocea din spatele violenţei”, narând în limba engleză 15 înregistrări video, multe dintre ele încurajând susţinătorii să se alăture organizaţiei teroriste, iar unele prezentând „execuţii brutale” ale prizonierilor şi ostaticilor.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul în vârstă de 38 de ani ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă.

Khalifa urmează să apară în faţa unui tribunal american săptămâna viitoare, acuzat că a oferit „sprijin material unei organizaţii teroriste”.

El neagă acuzaţiile.

Procurorii au spus că el a fost şi luptător ISIS şi că în timpul unui conflict petrecut cu puţin timp înainte de a fi capturat a aruncat o grenadă spre forţele oponente.

„Prin rolul său de a traduce, nara şi promova propaganda ISIS online, Khalifa a promovat un grup terorist şi a extins reach-ul videoclipurilor care glorifică asasinatele şi cruzimea generalizată a ISIS”, a spus Raj Parekh, procuror districtual.

Khalifa a părăsit Canada în 2013 pentru a se alătura ISIS în Siria, unde a devenit un membru cheie al echipei de propagandă a grupării, a spus Departamentul american de Justiţie.

Înainte de a deveni translator principal, fiind un bun cunoscător de engleză şi arabă, el a deţinut diverse roluri în organizaţie.

A fost capturat în ianuarie 2019, în timpul unei lupte dintre ISIS şi Forţele Democrate Siriene (SDF), armată kurdă sprijinită de SUA care a condus lupta împotriva ISIS în nord-vestul ţării. El a fost apoi predat FBI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.