Kremlinul a primit luni în mod favorabil propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron de înfiinţarea a unei ”zone securizate” în capitala afgană, în vederea unei continuări a operaţiunilor umanitare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Evident, este necesar să discutăm despre această propunere”, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, într-un briefing zilnic la telefon cu presa, Dmitri Peskov.

”Este foarte important să se evoce toate modalităţile unei asemenea zone, a acestui regim, dar trebuie, înainte de toate, să înţelegem poziţia talibanilor cu privire la această idee”, a continuat el.

ATITUDNE CONCILIANTĂ

Franţa şi Marea Britanie urmează să pledeze luni, la ONU, în favoarea înfiinţării la Kabul a acestei ”safe zone”, a anunţat Emmanuel Macron într-un interviu acordat Journal du Dimanche, un plan pe care-l consideră ”întru totul realizabil”.

Operaţiuni de evacuare a afganilor - care fug de regimul taliban - lansate în urmă cu două săptămâni, odată cu căderea Kabulului, se apropie de final pe aeroportul din capitala afgană, odată cu sosirea datei-limită - de 31 august - a retragerii militarilor americani din Afganistan.

Autorităţile ruse, care au evacuat câteva sute de persoane, au adoptat o atitudine conciliantă faţă de talibani, recunoscându-le victoria şi îndemnându-i totodată la un ”dialog naţional” în vederea formării unui guvern reprezentativ.

Rusia îşi exprimă, cu toate acestea, îngrijorarea faţă de securitatea unor foste republici sovietice din Asia Centrală, limitrofe Afganistanului.

Moscova se teme mai ales de un aflux de refugiaţi care poate destabiliza regiunea, sosirea odată cu aceştia a unor combatanţi jihadişti şi de o reînviere a traficului de opiu şi heroină.

Peskov a catalogat luni drept ”prematură” ideea retrageriitalibanilor de pe lista organizaţiilor clasificate drept teroriste.

”Este necesar să vedem care vor fi primele măsuri ale guvernului care va fi format”, a subliniat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.