Mii de persoane demonstrează, sâmbătă, la Berlin în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza, victime ale bombardamentelor lansate de Israel după atacul ucigaş al Hamas pe teritoriul său la 7 octombrie, transmite AFP. La Paris, demonstranţii scandează "Palestina va trăi, Palestina va învinge" iar la Londra, traficul la Oxford Circus a fost blocat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Estimăm numărul manifestanţilor la aproximativ 3.500, dar sosesc mai mulţi", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Atmosfera a fost calmă la începutul mitingului. Mulţi veniseră cu familiile şi copiii lor. Pe pancarte se putea citi "Salvaţi Gaza", "Opriţi genocidul" şi "Încetaţi focul", au observat jurnaliştii AFP.

Participanţii, dintre care mulţi purtau keffiyeh, eşarfa purtată de activiştii palestinieni, s-au adunat pe celebra Alexander Platz din centrul Berlinului, strigând "Palestina liberă".

Numeroase steaguri palestiniene, cu cele trei dungi negre, albe şi verzi şi triunghiul roşu, fluturau deasupra mulţimii.

Manifestaţia, convocată de mai multe asociaţii de susţinere a palestinienilor, s-a desfăşurat sub sloganul "Apăraţi drepturile democratice fundamentale: libertate de exprimare şi pentru palestinieni".

Organizatorii declaraseră că se aşteaptă la aproximativ 2.000 de participanţi, dar poliţia a estimat că ar putea fi cel puţin 10.000, şi a desfăşurat aproximativ 1.400 de poliţişti pentru a supraveghea marşul, care ar trebui să se încheie în jurul orei 18:00 GMT pe Potsdamer Platz.

De asemenea, poliţiştii au impus condiţii stricte, avertizând că orice "negare a dreptului Israelului de a exista, prin declaraţii antisemite, incitare la ură, apologia violenţei sau a terorismului" este "pedepsită" şi va fi condamnată penal.

Mai multe manifestaţii de susţinere a palestinienilor din Gaza, dintre care aproape 9.500, majoritatea civili, au murit în ultima lună, potrivit mişcării islamiste Hamas, au degenerat în ultimele săptămâni în Germania, cu ciocniri uneori violente între poliţie şi manifestanţi.

Poliţia declarase că se teme de noi tensiuni la această manifestaţie, ca urmare a interdicţiei oficiale de joi de a desfăşura în Germania activităţi legate de Hamas şi de asociaţia Samidoun, ai cărei membri sunt acuzaţi că au sărbătorit în stradă atacul mişcării islamiste împotriva israelienilor, soldat cu peste 1.400 de morţi, majoritatea civili.

Ministrul de Interne, Nancy Faeser, a fost criticată în special de opoziţia conservatoare pentru ceea ce ea susţine că a fost o întârziere în punerea în aplicare a interdicţiei anunţate în urmă cu două săptămâni de Olaf Scholz.

Paris

Câteva mii de protestatari care cer o încetare imediată a focului în Gaza participă la un marş pro-palestinian pe străzile Parisului, unii dintre ei strigând "Israel, asasinule".

Demonstranţii îl vizează şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron, scandând "Macron, complice". Unii poartă pancarte pe care scrie "Încetarea imediată a focului", un strigăt scandat, de asemenea, în mod repetat de mulţime. Pe banerele de pe un camion cu sistem de sonorizare din centrul marşului se poate citi "Opriţi masacrul din Gaza".

Demonstranţii scandează, de asemenea, "Palestina va trăi, Palestina va învinge", mulţi dintre ei purtând steaguri palestiniene.

Traseul planificat de manifestanţi trece între două pieţe publice mari din estul Parisului, République şi Nation. Şeful poliţiei pariziene a autorizat marşul, dar a promis că orice comportament considerat antisemit sau care simpatizează cu terorismul nu va fi tolerat de către poliţiştii mobilizaţi pentru a menţine ordinea.

Londra

Poliţia metropolitană a interzis protestatarilor să se adune în faţa ambasadei israeliene din Londra, în timp ce în capitala britanică începe un alt weekend de demonstraţii în masă împotriva Israelului, pe fondul războiului dintre Israel şi Hamas din Gaza.

Poliţia spune că o parte dintre manifestanţi au blocat traficul la Oxford Circus, înainte de a fi îndepărtaţi de către ofiţeri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.