Preşedintele american Donald Trump a sugerat vineri că tarifele impuse Chinei, stabilite în prezent la 145%, ar trebui reduse la 80%, declaraţia intervenind înaintea primelor negocieri directe dintre cele două ţări pe tema relaţiilor lor comerciale, care au loc sâmbătă în Elveţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Tarifele de 80% pentru China par să fie nivelul corect! Depinde de Scott B.”, a scris preşedintele american pe Truth Social, referindu-se la persoana care va conduce delegaţia Washingtonului la negocieri -  secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent.

După săptămâni de escaladare între cele două ţări, Scott Bessent şi reprezentantul comercial Jamieson Greer urmează să se întâlnească cu vicepremierul chinez He Lifeng în acest weekend la Geneva pentru a pune bazele negocierilor comerciale.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie, administraţia sa a impus noi tarife vamale în valoare totală de 145% asupra bunurilor provenite din China, pe lângă măsurile sectoriale care vizează oţelul, aluminiul şi vehiculele electrice. Beijingul a ripostat prin impunerea unor tarife de 125% asupra importurilor americane în China, precum şi a altor măsuri specifice.

Într-un alt mesaj postat vineri, Donald Trump a spus că China ar trebui „să-şi deschidă piaţa către Statele Unite”, adăugând: „Ar fi atât de bine pentru ei!!!”

„Pieţele închise nu mai funcţionează”, a spus el, care a lansat o amplă ofensivă protecţionistă de la revenirea la putere.

Joi, preşedintele american a prezentat un acord comercial cu Londra, permiţând Regatului Unit să scape de suprataxele americane pentru maşinile sale şi deschizând în continuare piaţa britanică pentru produsele agricole americane. Un astfel de acord este o premieră de când Donald Trump a impus tarife la nivel mondial pentru bunurile importate, înainte de a da înapoi şi a le suspenda în mare măsură, în faţa tulburărilor din ordinea economică internaţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.