Câteva sute de persoane au protestat duminică, în Paris şi în câteva oraşe din Franţa, faţă de hărţuirea sexuală, în urma mărturiilor apărute online în campaniile #metoo şi #Balancetonporc, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu pancarte pe care scria „Metoo” (Şi eu, n.r.), „Metoo, j'avais 19 ans" (Şi eu, aveam 19 ani, n.r.), „Metoo par un collègue" (Şi eu, de către un coleg, n.r.), „Metoo par un camarade militant" (Şi eu, de către un camarad militant, n.r.), câteva sute de femei, dar şi bărbaţi s-au reunit în Place de la République din Paris.

Acţiuni similare au avut loc în provincie, în oraşe precum Bordeaux, Lile, Lyon şi Marsilia.

Apelul la manifestaţie a fost lansat de jurnalista Carol Galand, care a invitat „să facem din #metoo altceva decât un bâzâit pe reţelele de socializare”.

„1% dintre violatori condamnaţi, poliţişti şi procurori alături de agresori”, „Nu pune mâna pe prietena mea”, „Incestul este o interdicţie fundamentală”, „Faceţi loc, machos, o să avem pielea voastră”, „Mâna ta pe fundul meu, mâna mea în gura ta” au fost câteva sloganuri.

Valul de mărturii privind hărţuirea şi agresiunea sexuală a fost stârnit pe reţelele de socializare odată cu izbucnirea, la începutul lunii octombrie, a scandalului sexual care îl are în centru pe producătorul de film Harvey Weinstein.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.