Cancelarul german Angela Merkel, care l-a primit marţi pe mareşalul libian Khalifa Haftar la Berlin, i-a spus că nuexistă o soluţie militară la războiul civil din Libia, potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cancelarul a subliniat că nu poate exista o soluţie militară la conflict şi că, din această cauză, sunt necesare un armistiţiu şi progrese în procesul politic”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Libia se află în haos de la căderea regimului lui Muammar al-Gaddafi în 2011.

Ea este împărţită în prezent între două tabere rivale - Guvernul de Uniune Naţională (GNA) condus de Fayez al-Sarraj, cu sediul la Tripoli şi recunoscut de comunitatea internaţională, şi un guvern paralel, susţinut de Armata Naţională Libiană (ANL) a mareşaului Khalifa haftar, cel puternic om în estul ţării.

Fiecare parte este susţinută decătre ţări străine, un lucru care complică şi mai mult situaţia.

Khalifa Haftar, care a fost primit luni de Emmanuel Macron, s-a angajat să semneze un armistiţiu, avertizând însă că acest angajament va înceta dacă miliţiile care susţin GNA îl încalcă.

În pofida unor eforturi depuse de către emisarul special ONU pentru Libia Ghassan Salame - care a demisionat la începutul lui martie - şi unor medieri internaţionale, niciun armistiţiu durabil nu a fost obţinut de aproape un an, de când Haftar a lansat o ofensivă în vederea cuceririi Tripoli, în aprilie 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.