Angela Merkel consideră că există ”încă o şansă să se ajungă la un acord” cu privire la Brexit între Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE), dar care ”trebuie să apere integritatea pieţei unice”, avertizează ea în Bundestag, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Există încă o şansă să se ajungă la un acord. Nu ştiu dacă vor reuşi până mâine (joi). Nu pot să promit acest lucru. Însă vom continua să muncim”, a dat asigurări cancelarul a cărei ţări deţine preşedinţia semestrială a Uniunii până la sfârşiitul anului.

”Continuăm să muncim, dar suntem de asemenea pregătiţi să ne confruntăm cu condiţii pe care nu le vom putea accepta”, a avertizat Merkel.

”Trebuie să avem condiţii echitabile, nu doar pentru azi, ci şi pentru mâine şi poimâine”, a insistat ea, evocând problemele sensivile ale cotelor de pescuit şi concurenţa, care nu trebuie să fie ”neloială”.

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta germană a Conisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, fostul ministru al Apărării al lui Merkel, se întâlnesc miercuri la Bruxelles, cu o zi înaintea unui summit european al Celor 27, cu scopul de a încerca să deblocheze negocierilor post-Brexit.

Această întâlnire - aparent a ultimei şanse - are loc cu trei săptămâni înainte de ruptura definitivă între Londra şi Uniune, după luni de negocieri - fără progrese - în subiecte care irită şi ameninţă, în cazul unui eşec, cu consecinţe economice grele.

Britanicii şi europenii sunt în continuare împotmoliţi în trei subiecte -din martie -, şi anume accesul pescarilor europeni în apele britanice, soluţionarea diferendelor în viitorul acord şi garanţii cerute de UE Londrei în domeniul concurenţei, în schimbul unui acces fără taxe vamale şi cote pe piaţa de pe continent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.