Zeci de mii de persoane au participat sâmbătă la 500 de marşuri de protest în toate statele americane, în semn de sprijin al dreptului la avort, opunându-se noii legi adoptate în Texas care limitează mult în stat accesul la întreruperea de sarcină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Susţinătorii dreptului de a alege se tem că drepturile constituţionale pot fi înlăturate. Curtea Supremă va audia începând din decembrie un caz care ar putea anula Roe v Wade - decizia din 1973 care a dus la legalizarea avortului la nivel naţional.

În Washington DC, demonstranţii au mărşăluit către clădirea Curţii Supreme, ţinând pancarte cu mesaje precum „Make abortion legal”. Începutul marşului a fost perturbat de câteva zeci de contra-demonstranţi, potrivit Washington Post, însă nu au exista incidente.

Adunările din ţară au fost organizate de entităţile care organizează anual Women's March - primul dintre acestea atrăgând milioane de oameni într-un protest a doua zi după învestirea fostului preşedinte Donald Trump, în 2017.

„Multe dintre noi au crescut cu ideea că avortul va fi legal şi accesibil pentru toate. Acesta este un caz de urgenţă pentru oamenii din întreaga ţară”, a spus Rachel O'Leary Carmona, director executiv al Women's March, citează BBC. „Să vedem că riscul este real a fost un moment de trezire”.

În statul New York, guvernatoarea Kathy Hochul a vorbit la două mitinguri: „M-am săturat să fiu nevoită să lupt pentru dreptul la avort. Este o lege în ţară şi nu ne luaţi acest drept, nici acum, nici vreodată”.

Un miting a avut loc şi în Austin (Texas), unde legislativul statului a adoptat pe 1 septembrie o lege care interzice întreruperile de sarcină după detectarea bătăii inimii fetusului, un moment la care majoritatea femeilor nu ştiu că sunt însărcinate. Nu fac excepţie sarcinile rezultate dintr-o agresiune sexuală sau o relaţie incestuoasă.

Legea dă dreptul oricui să acţioneze în judecată medicii care fac avorturi după a şasea săptămână de sarcină. Susţinătorii ei spun că îi protejează pe cei nenăscuţi.

Politicieni din alte state dominate de republicani se gândesc la restricţii similare.

Grupurile care luptă pentru drepturi au cerut Curţii Supreme să blocheze legea din Texas, însă judecătorii au decis cu 5 la 4 voturi împotriva acestui lucru. Pe 1 decembrie, Curtea va audia o contestaţie la interdicţia din Mississippi a avortului la 15 săptămâni.  

Celebrităţile s-au alăturat protestului din Los Angeles şi New York, scrie Variety. Între ele s-au aflat Alyssa Milano, Debbie Allen, Patricia şi Rosanna Arquette, Christine Lahti şi Raven-Symoné. Actriţele Amy Schumer şi Jennifer Lawrence s-au fotografiat împreună, ţinând pancarte cu mesaje ca „Avortul este esenţial”.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by @amyschumer

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.