Agenţia britanică de luptă împotriva crimei organizate (NCA) a conchis marţi că nu există nereguli în finanţarea campaniei în vederea rederendumului în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) în 2016 de către omul de afaceri Arron Banks, un mare finanţator al Brexitului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cazul a fost semnalat NCA în octombrie 2018, de căttre Comisia Electorală britanică.

Ancheta NCA se întreba despre originea finanţării în valoare de opt milioane de lire sterline, acordată sub formă de împrumuturi de către Arron Banks organizaţiei Better for the Country (BFTC), care finanţa campania mişcării în favoarea Brexitului Leave.EU, căreia Arron Banks îi era unul dintre fondatori.

Şefa acestei mişcări, Elizabeth Bilney, era de asemenea vizată.

Informaţii de presă dezvăluiau faptul că Arron Banks ar fi recurs la fonduri de origine rusă pentru a finanţa campania.

”NCA nu a găsit vreun element care să dovedească faptul că s-a comis vreo încălcare penală a legii electorale sau a dreptului societăţilor de către persoane sau organizaţii semnalate de către Comisia Electorală”, a anunţat agenţia britanică într-un comunicat.

Comisia Electorală şi-a exprimat marţi îngrijorarea ”faţă e aparenta slăbiciune a legii” cu privire la recurgerea la finanţări străine în politică.

Un purtător de cuvânt a îndemnat Guvernul să dea curs unor recomandări în vederea unei înăspriri a reglementărilor finaţării campaniei electorale.

Arron Banks a denunţat, la rândul său, pe Twitter, o ”vânătoare de vrăjitoare politică purtată de către deputaţi anti-Brexit”.

La 13 septembrie, poliţia britanică a anunţat că Leave.EU nu va face obiectul unor urmăriri penale cu privire la nereguli în cheltuieli de campanie în timpul referendumului din iunie 2016, din cauza unei lipse de probe.

Însă, în mai 2018, Comisia Electorală britanică a aplicat Leave.EU o amendă în valoare de 70.000 de lire sterline (79.00 de euro) din cauza unei depăşiri a plafonului cheltuielilor de campanie şi unor declaraţii de cheltuieli incomplete sau inexacte.

Leave.EU a fost înfiinţată în 2015, cu  scopul de a apăra o ieşire a regatului Unit din UE.

Mişcarea nu a fost aleasă de către Comisia Electorală să fie campania oficială a taberei pro-Brexit, dar, foarte prezentă pe reţele de socializare, ea a fost decisivă în votul britanicilor în favoarea Brexitului (aproape 52%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.