Marea Britanie se confruntă cu cea mai gravă ameninţare teroristă, iar noi atacuri sunt inevitabile, a avertizat directorul general al MI5 Andrew Parker, cutat de The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parker a precizat că anul acesta Marea Britanie a cunoscut o creştere dramatică a ameninţării din partea terorismului islamic, fapt reflectat de atacurile de la Westminster, Manchester şi London Bridge.

Şeful MI5 a mai spus: "Această ameninţare este multidimensională, evoluează rapid şi operează la un nivel şi într-un ritm pe care nu le-am mai văzut până acum".

"Este cea mai mare frecvenţă pe care am văzut-o în 34 de ani de carieră. Astăzi activitatea teroristă este mai amplă, se direcţionează către noi mult mai rapid şi poate fi mult mai greu detectată", a adăugat el.

The Guardian relatează că MI5 se află sub presiune şi trebuie să-şi demonstreze eficienţa după ce anul acesta nu a putut preîntâmpina patru atacuri teroriste. 

De altfel Andrew Parker a subliniat că MI5 a oprit mult mai multe acţiuni teroriste dect cele care soldate cu numeroase victime anul acesta. El a susţinut că în ultimii patru ani au fost dejucate 20 de atentate şi că doar în ultimele luni au fost 7 astfel de cazuri.

"Ameninţările sunt mai diverse ca niciodată. Pot fi plănuite atentate aici, în Marea Britanie, dar pot fi coordonate şi din afară. Atacuri online. Planuri complexe sau înjunghieri, atacuri elaborate sau spontane. Extremişti de toate vârstele, sexele şi provenienţele, uniţi doar de ideologia toxică a victoriei violente, care îi motivează", a spus Parker.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.