Zeci de manifestanţi în favoarea dreptului la avort s-au adunat la locuinţa judecătorului Curţii Supreme Brett Kavanaugh, la Chevy Chase, în Maryland, şi i-au cerut demisia, denunţând hotărârea acestuia şi a celorlaţi judecători de la Curtea Supremă de a nu respinge ultima lege privind avortul care a intrat în vigoare la 1 septembrie în Texas, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această lege interzice avortul după şase săptămâni de sarcină şi, în general, recursul la întreruperea voluntară a sarcinii.

”Curtea Supremă ne încalcă drepturile, iar Brett Kavanaugh joacă un rol important în asta”, declară AFP Sophia Geiger, în vârstă de 18 ani.

”Am avut numeroase marşuri ale femeilor, iar el în mod clar nu a înţeles mesajul. Acum vrem ca el să resimtă în mod direct efectele” hotărârilor sale, a declarat ea, explicând astfel destinaţia puţin cunoscută a marşului.

Sub supravegherea poliţiei, aproximativ 60 de persoane au mărşăluit luni seara în cartierul de lux Chevy Chase, la periferia Washingtonului, până la locuinţa magstratului, a cărei uşă a rămas închisă, în pofidă că luminile erau aprinse.

În această coloană, Nancy, în vârstă de 75 de ani, a declarat că se bate din anii '60 ”pentru dreptul de a alege”.

Inclusiv după hotărârea Roe v. Wade din 1973, când Curtea Supremă a recunoscut dreptul femeilor la avort în Statele Unite, ea spune că a rămas atentă.

O locuitoare din Texas, ea denunţă eforturile ”extrem de bine planificate, etapă cu etapă” ale guvernatorului republican Greg Abbott de a reveni în trecut şi îşi exprimă regretul cu privire la faptul că femeile sărace, care nu se pot duce în state vecine, sunt cele mai afectate.

Nancy îşi exprima speranţa ca judecătorul Kavanaugh - unul dintre cei şase judecători conservatori şi totodată unul dintre cei trei judecători  numiţi de către Donald Trump - să revină asupra dosarului, în vederea unei analize pe fond, la Curtea Supremă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.