Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a adresat poporului francez înainte de vizita de marţi în România. Liderul francez a subliniat că vizita sa semnifică angajamentul Franţei pentru protejarea ”graniţei din estul Uniunii Europene” şi ”evitarea extinderii războiului din Ucraina”. Macron a făcut apel la poporul francez să îşi exprime votul în turul al doilea al alegerilor legislative de duminică, 19 iunie, cu scopul de a înregistra o ”majoritate solidă”, care să asigure ”ordinea” în ţară şi în afara ei şi să apere ”economia ţării”. Astfel, Franţa poate deveni ”ţara tehnologiilor anului 2030” prin investiţiile pentru un viitor ”fără petrol, fără gaze, fără cărbune şi, deci, fără carbon”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Voi fi în România în această seară pentru a sprijini în numele dumneavoastră soldaţii noştri care sunt dislocaţi acolo de câteva luni. Acesta a fost angajamentul pe care l-am luat faţă de ei. Franţa este într-adevăr mobilizată de câteva luni, în cadrul NATO, pentru a ne proteja graniţa din estul Uniunii Europene şi a evita extinderea războiului din Ucraina”, a declarat Emmanuel Macron.

El a subliniat că războiul din Ucraina, pe care ”Franţa a încercat din răsputeri să îl evite” şi pe care, împreună cu Europa, Franţa încearcă să îl oprească, ”seamănă dezordine pretutindeni”.

Este vorba, în primul rând, de o ”dezordine geopolitică”, având în vedere că pentru prima dată, ”un război de mare intensitate implică o putere nucleară” pe continentul european.

În al doilea rând, preşedintele francez a amintit ”dezordinea economică, cu perturbarea economiei mondiale şi ameninţarea în următoarele luni, printre altele, a crizelor alimentare în sudul şi estul Mediteranei”.

De asemenea, el a precizat că războiul din Ucraina provoacă ”dezordine în viaţa de zi cu zi”, pe fondul creşterii preţurilor alimentelor, dar şi al combustibilului, situaţie care se va agrava în următoarele luni, în pofida ”măsurilor excepţionale luate de Guvernul” francez.

Macron a amintit în cadrul discursului turul al doilea al alegerilor legislative, care se va desfăşura duminică, 19 iunie, iar ”alegerea este mai crucială ca niciodată”, ţinând cont de ”aceste vremuri tulburi”.

”În primul tur, aţi pus majoritatea prezidenţială în frunte şi vă mulţumesc călduros pentru asta”, a afirmat şefului statului francez.

”Aud preocupările şi dificultăţile care au fost exprimate şi respect fiecare voce, fiecare sensibilitate. Dar pentru că este în interesul Naţiunii, vreau să vă conving astăzi să acordaţi ţării o majoritate solidă duminica viitoare”, a continuat el.

”Avem nevoie de o majoritate solidă pentru a asigura ordinea, atât în ​​afara, cât şi în interiorul graniţelor noastre”, a adăugat Macron, susţinând că ”nimic nu ar fi mai rău decât să fie adăugată o dezordine franţuzească peste cea a întregii lumi”.

”Dimpotrivă, trebuie să susţinem ferm libertatea, egalitatea, fraternitatea şi secularismul. Trebuie să ne apărăm instituţiile împotriva tuturor celor care le provoacă şi le slăbesc. Trebuie să facem alegerile istorice care, în ceea ce priveşte Apărarea şi Europa, sunt cele ale Franţei”, a mai precizat Macron.

El a spus că majoritatea solidă ”apără economia” ţării şi ”economiile” populaţiei.

El a evocat că investiţiile pentru un viitor ”fără petrol, fără gaze, fără cărbune şi, deci, fără carbon”, sunt imperative pentru a face din Franţa ”ţara tehnologiilor anului 2030”.

Investiţiile sunt necesare pentru transformarea serviciilor publice, a sistemului educaţional şi al sănătăţii, pentru ”respectarea promisiunii republicane de ascensiune socială”, a spus el.

El a promis că prin obţinerea unei majorităţi absolute, Franţa va avea garantată ”independenţa”, care îi va permite scăderea taxelor, reducerea datoriilor, creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

”Munciţi mai mult pentru a câştiga, prin efortul nostru colectiv, putere economică”, a fost îndemnul preşedintelui francez pentru alegători.

Macron a făcut apel la alegători să nu lipsească de la alegeri, deoarece majoritatea solidă exprimată la urnele de vot poate ”face faţă tuturor provocărilor vremii şi poate construi speranţă”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.