Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko ”trebuie să plece”, consideră preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat Le Journal du dimanche (JDD), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ceea ce s-a întâmplat în Belarus este o criză a puterii, o putere autoritaristă căreia nu-i place să accepte logica democraţiei şi care se agaţă cu forţa. Este clar că Lukaşenko trebuie să plece” de la putere, declară şeful statului francez, citat de ziar în ediţia de duminică.

Macron se declară totodată ”impresionat de curajul manifestanţilor” din Belarus.

”Ei cunosc riscurile pe care şi le asumă defilând în fiecare weekend şi, cu toate acestea, continuă să o facă, pentru a face să trăiască democraţia într-o ţară care este privată de ea de atât de mult timp”, adaugă preşedintele francez, în opinia căruia ”femeile, mai ales, care defilează în fiecare sâmbătă, obligă la respect”.

Peste 80 de persoane - majoritatea femei - au fost arestate sâmbătă, la adunări ale opoziţiei, a anunţat un ONG.

În ceea ce priveşte rolul preşedintelui rus Vladimir Putin în căuarea unei soluţii la criza politică de după realegerea contestată, la 9 august, a lui Lukaşenko, Macron consideră că mai este mult până acolo.

”Se face că eu am discutat cu Vladimir Putin la 14 septembrie, în ziua în care îl primea pe Lukaşenko la Soci. I-am spus că Rusia are un rol de jucat, iar acest rol poate fi pozitiv dacă-l obligă pe Lukaşenko să respecte adevărul urnelor şi să elibereze deţinuţii politici. Asta era acum 15 zile. Nu am ajuns acolo”, declară preşedintele francez, citat de ziar.

Emmanuel Macron efectuează de luni şi până miercuri prima sa vizită în Lituania şi Letonia, două ţări baltice care speră la susţinerea sa în criza politică din Belarus şi împotriva presiunilor Rusiei.

Uniunea Europeană (UE), la fel ca ţările baltice, nu a recunoscut alegerea lui Lukaşenko, iar Lituania i-a acordat refugiu opozantei belaruse Svetlana Tihanovskaia.

Preşedinţia franceză a anunţat că ”nu este exclus” ca preşedintele francez să se întâlnească, la Vilnius, cu opozanta belarusă.

Svetlana Tihanovskaia a declarat joi pentru ziarul francez Le Figaro că ”aşteaptă multe” de la Macron şi că speră ca şeful statului francez ”să se angajeze pentru a ne ajuta să ieşim din impas”.

Franţa cere o tranziţie paşnică în Belarus, încetarea represiunii şi apoi angajarea unui dialog care să ţină cont de voinţa populaţiei, ”evitând riscul unei reprimări şi mai mari, eventual al unei intervenţii a Rusiei”, subliniază preşedinţia franceză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.