Locuitorii din oraşul ocupat Mariupol sunt ”forţaţi să vâneze porumbei” pentru a se hrăni, a declarat luni Vadim Boicenko, primarul aflat în exil al Mariupolului, într-un comunicat. Carnea porumbeilor poate fi infectată şi poate provoca histoplasmoză, encefalită, ornitoză, salmoneloză, toxoplasmoză şi alte boli periculoase, a declarat un oficial din domeniul sanitar, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vadim Boicenko a spus că locuitorii ”folosesc capcane improvizate” pentru a prinde porumbei, iar forţele ruse ”batjocoresc oamenii care îşi trăiau viaţa la maximum înainte de război – fără să ştie ce era foametea sau lipsa de apă potabilă”.

”Aceste lucruri groaznice se întâmplă în secolul XXI, în inima Europei, în faţa lumii întregi”, a adăugat el.

Declaraţia oficialului ucrainean s-a încheiat cu câteva sfaturi cu privire la pericolele asupra sănătăţii oamenilor care sunt nevoiţi să mănânce porumbei oferite de Oleksandr Lazarenko, şeful Centrului de Asistenţă Primară a Sănătăţii nr. 3 din Mariupol.

”Porumbeii sunt un mediu propice de dezvoltare a multor boli virale, bacteriene şi fungice”, a spus el.

Lazarenko a precizat că, în acest sens, carnea poate fi infectată şi poate provoca histoplasmoză, encefalită, ornitoză, salmoneloză, toxoplasmoză şi alte boli periculoase.

”Astfel de boli sunt deosebit de periculoase pentru copii şi bătrâni. În absenţa unei îngrijiri medicale adecvate, poate duce chiar la moarte”, a conchis el.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.