Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber, după ce grupurile politice Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) şi Renew Europe (liberal) din Parlamentul European i-au solicitat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să reţină 770 de milioane de euro din fondurile UE destinate României prin PNRR, din cauza preocupărilor legate de reforma legii integrităţii din România.
"Respectarea valorilor europene şi a statului de drept trebuie să fie o condiţie esenţială pentru accesarea fondurilor europene. Grupul PPE nu vrea ca România să piardă niciun euro din fondurile europene care îi sunt alocate prin PNRR. Îndeplinirea corectă şi la timp a reformelor asumate prin PNRR este esenţială pentru ca România să beneficieze integral de fondurile europene care îi sunt alocate", scrie Manfred Weber pe Facebook.
Weber şi Hayer susţin că aplicarea retroactivă, prin amendamentul introdus de PSD şi AUR în legea ANI, încalcă legislaţia UE şi Constituţia României şi acuză PSD că îl vizează în mod deliberat pe Fritz.
Scrisoarea introduce şi un argument de drept european: Dominic Fritz este cetăţean german ales primar în România în baza drepturilor conferite cetăţenilor UE de articolul 22 din TFUE (Tratatul Fundamental al UE - n.r.). Autorii susţin că încetarea retroactivă a unui asemenea mandat ar afecta efectul util al dreptului european şi cer explicit Comisiei să-şi folosească prerogativele în această materie.
"Banii contribuabililor europeni nu trebuie să devină niciodată un cec în alb pentru jocuri de putere politică", a declarat Hayer pentru POLITICO.




























