Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a apărut joi seară la televizor ca să dea detalii despre presupusul atac terorist care ar fi fost dejucat în regiunea transnistreană, pentru care a acuzat serviciile secrete din Ucraina. În replică, de la Kiev, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski, a avertizat că Rusia nu va înceta să încerce să destabilizeze situaţia din Republica Moldova, relatează presa de la Chişinău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adresarea lui Vadim Krasnoselski către populaţie a durat 6 minute, iar mesajul a fost difiuzat după un „film documentar” despre presupusul atentat terorist dejucat. Krasnoselski a făcut apel la calm şi a îndemnat localnicii să nu trateze cu ură refugiaţii ucraineni, deşi a spus că unii dintre cei care au pus la cale presupusul atentat s-au dat drept refugiaţi.

De asemenea, acesta a anunţat că vor fi sesizate Consiliul de Securitate al ONU, OSCE şi partenerii din formatul de negociere „5+2, însă în alocuţiunea sa, Krasnoselski nu a menţionat nimic despre „partenerii din Rusia” ai regiunii, notează NewsMaker.

Vadim Krasnoselski a spus că atentatul ar fi fost organizat în aşa fel încât să omoare nu doar lideri ai administraţiei de la Tiraspol, dar şi cetăţeni obişnuiţi. O maşină ar fi urmat să explodeze într-un loc populat, situat în apropierea unei şcoli. „Se urmărea nu doar înlăturarea persoanelor cu funcţii înalte, se miza pe moartea în masă a oamenilor. În afară de asta, persoanele respective monitorizau video persoanele cu funcţii de răspundere. (…) La Bender a fost confiscată maşina care conţinea circa 8 kg de hexogen. Au fost reţinuţi şi unii suspecţi. Toţi au legături cu Serviciul de Securitate al Ucrainei şi sunt cetăţenii acestei ţări”, a spus Krasnoselski.

El a declarat că i-a cerut responsabilului pentru „relaţii externe” să pregătească o declaraţie, pe care să o transmită instituţiilor internaţionale: „Ne vom adresa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, avem formatul „5+2”, alte structuri, inclusiv OSCE, cărora le vom cere să facă lumină asupra situaţiei şi să ne asigure securitatea”, a afirmat aşa-zisul lider transnistrean.

PODOLIAK: PROPAGANDIŞTII RUŞI DIN TRANSNISTRIA AU RATAT TERMENUL-LIMITĂ PENTRU ZMEURA DE AUR

Kievul a respins acuzaţiile autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol şi a avertizat în privinţa unui „scenariu al Kremlinului”.

„Rusia nu va înceta să încerce să destabilizeze situaţia din Republica Moldova”, a spus Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski. El a explicat că prin propagandă, se urmăreşte „intimidarea populaţiei”.

„Dacă propagandiştii ruşi din Transnistria au vrut să fie nominalizaţi la premiul Zmeura de Aur, cu siguranţă au ratat termenul-limită de depunere a candidaturilor. Totuşi, oricât de ridicole ar fi anunţurile despre „rapoarte” care dezvăluie „atacuri teroriste ucrainene”, concluzia este evidentă: Rusia nu va înceta să încerce să destabilizeze situaţia din Moldova”, a declarat Podoliak, pe Instagram, conform TV8.md.

Acesta a subliniat că se doreşte inclusiv ca Ucraina să fie văzută negativ. „Direcţia principală este intimidarea populaţiei locale cu ameninţarea ostilităţilor şi de a prezenta în mod negativ Ucraina ca o potenţială sursă de pericol”, a menţionat oficialul.

CITEȘTE ȘI UPDATE-Separatişti proruşi din Transnistria anunţă că au dejucat un ”atac terorist” ucrainean vizând mai mulţli conducători. Ei atribuie atacul Serviciilor de securitate ucrainene SBU

REACŢIA  AUTORITĂŢILOR DE LA CHIŞINĂU

Autorităţile din Republica Moldova au spus că nu au nicio confirmare legată de pretinsul atentat din stânga Nistrului.

„Nu avem confirmare, este important că Republica Moldova este într-o situaţie stabilă, de pace, stabilitate în regiune şi Biroul Reintegrare reuşeşte să alinieze stânga Nistrului la obiectivul nostru de pace şi stabilitate. Nu există pericole de escaladare, de careva probleme din acea zonă. Guvernul are grijă să asigurăm stabilitatea, să asigurăm pacea, să facă faţă provocărilor care încă mai sunt. Încurajez toată lumea să lucreze la locul de muncă, să se concentreze pe ce are de făcut”, a declarat joi premierul Dorin Recean, citat de Radio Moldova.

CITEȘTE ȘI Chişinăul anunţă că ”anchetează” acuzaţii cu privire la un atac ”terorist” SBU în Transnistria. Recean ”nu are nicio confirmare”, dar se declară ”pregătit să răspundă oricărei provocări”

La rândul său, Serviciul de Informaţii şi Securitate din Ucraina (SBU) a precizat că orice declaraţii ale reprezentanţilor aşa-numitelor autorităţi transnistrene cu privire la participarea SBU la pregătirea atacului terorist ar trebui considerate ca o provocare orchestrată de Kremlin.

„Orice declaraţii ale reprezentanţilor aşa-numitului minister al securităţii al falsei republici populare nistrene cu privire la participarea SBU la pregătirea atacului terorist ar trebui să fie considerate exclusiv ca o provocare orchestrată de Kremlin. Prin urmare, Serviciul de Securitate al Ucrainei îndeamnă să nu luaţi în serios prostiile, a căror diseminare dezvăluie un obiectiv clar al Rusiei - de a submina situaţia din teritoriul efectiv ocupat şi controlat de aceasta, dând vina pe statul nostru", se arată într-un comunicat al Serviciului de Securitate al Ucrainei.

CITEȘTE ȘI SBU respinge şi denunţă drept o ”provocare orchestrară” de Kremlin acuzaţii privind un atac ”terorist” în R.Moldova

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.